Bun găsit, dragii mei, consumatori de educație în doze mai mici sau mai mari!
Mi-ar plăcea ca întâlnirea de azi să vă strârnescă interesul, chiar dacă nu vorbim nici despre horoscop, nici despre vreme și nici despre fotbal. Ci, tocmai pentru că mi-am propus să vorbim despre nevoia fiecăruia dintre noi de a stârni interesul. Pentru că toți avem nevoie să ni se acorde atenție, într-o formă sau alta, indiferent de vârstă, statut sau gen. Și încercăm să-i stârnim pe ceilalți prin ceea ce facem sau nu facem, prin ceea ce spunem sau prin tăcerile noastre.
Spuneam că avem nevoie de atenție toți. Pentru că felul în care suntem priviți de ceilalți ne poate regla comportamentul, ne poate determina creșterea.
Ieri, am ieșit pe poarta școlii, la finalul programului. Mai mult dusă de val decât de bunăvoie. Căci, entuziasmul elevilor e foarte mare la plecarea de la școală. Sunt cu toții dornici să împărtășească cu cei ce n-au stat în bancă, ce multe și interesante lucruri au învățat astăzi… Sau poate dornici să ajungă acasă să agațe în cui cunoștințele odată cu ghiozdanul. Nu are importanță motivul, acum, ci doar entuziasmul care m-a purtat spre ieșire.
Acolo unde am văzut un prichindel ce voia să-i arate mamei ariciul din frunze pe care l-a făcut la școală. Mama, grăbită să deschidă portbagajul mașinii de teren, îi spune că e frumos ce-a făcut și să urce, căci se grăbește. Are o programare importantă. Micuțul, puțin convins că mama mai are o pereche de ochi la ceafă cu care să-i fi apreciat lucrarea, a trântit ghiozdanul pe trotuar, din el revărsându-se diverse. În acel moment, timpul parcă s-a dilatat, devenind mai darnic cu mama grăbită. Brusc, și-a făcut timp. Nu pentru a admira lucrarea. Pentru a începe un lung discurs despre atenție, despre lucruri ce se strică dacă sunt trântite pe jos, despre rușinea ce poate fi provocată de o ceartă în public. Neinteresant pentru micuț, se pare, discursul. Așa cum păruse și lucrarea lui pentru mamă, puțin mai devreme. Dar, un zâmbet înflorise parcă în interiorul lui. Mama îi acordase atenție. Pentru câteva minute în plus.
Ignorarea copilului de către părinți, în momentele în care solicită atenția într-un mod adecvat, îl conduce spre comportamente nepotrivite. Acele comportamente care determină reacția părinților, chiar dacă e vorba de critică. Ignorarea, dragii mei, nu este acceptată de copii, cearta fiind surprinzător, chiar o reacție de preferat.
De aceea, bine ar fi să ne facem timp să acordăm copiilor atenție, atunci când ne-o cer, pentru a nu le-o acorda mai târziu ca urmare a unui comportament negativ.
Și, drept să vă spun, la ieșirea spre școală îmi venea să-i șoptesc mamei câteva cuvinte simple, ce ar fi salvat timp și zâmbete. Prin care ar fi putut evita revăsarea ghiozdanului. “Și cum îl cheamă pe ariciul tău din frunze? Nu vrea să ne grăbim împreună spre casă și să-i facem cunoștință cu camera ta?”
Căci, multe gesturi și comportamente nedorite pot fi evitate, dacă acordăm atenția cuvenită. Recomandabil chiar și atunci când nu e solicitată. Indiferent de vârstă, ocupație sau gen.
Nu-mi rămâne, pe final, decât să vă sugerez, acordându-vă atenția pe care o meritați, să nu uitați de tratamentul zilnic cu educație. În doze mici, dar zilnice.
