full screen background image

Ploi şi vreme rece, până la mijlocul săptămânii

ploi sv 2     Astăzi, vor fi ploi în sudul şi estul ţării, precum şi la munte, unde cantităţile de apă vor depăşi punctiform 20 l/mp. În restul teritoriului va ploua local şi în general slab cantitativ. În plus, vântul va prinde putere în special în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi în scădere semnificativă faţă de ieri şi vor caracteriza o vreme rece, cu valori de la 11 grade în depresiuni, până la 21 de grade pe litoral.

Vremea se îndreaptă abia spre mijlocul săptămânii.

Până atunci, ultimele două zile de septembrie vor aduce tot vreme rece, cu maxime ce nu vor depăşi 18 grade Celsius. În schimb, joi, valorile termice vor creşte uşor şi se vor apropia de cele obişnuite pentru începutul lunii octombrie. Mâine şi poimâine va mai ploua slab prin vestul şi sudul ţării, în timp ce joi, câţiva stropi de ploaie pot să apară doar prin est şi sud-est.

Cei aflaţi astăzi la munte vor avea nevoie de umbrele, dar şi de haine mai groase. Va ploua în toate masivele, iar prin Carpaţii Meridionali aversele vor fi mai intense. Vântul va fi activ, mai ales pe creste, în timp ce valorile termice vor fi extrem de scăzute şi se vor opri la 10 grade în Stâna de Vale şi Predeal.

Norii vor fi numeroşi astăzi şi la malul mării şi vor aduce reprize de ploaie. Pe de altă parte vântul va sufla cu putere şi va depăşi la rafală 65 km/h, sporind senzaţia de rece. Atât în aer, cât şi în apă se vor înregistra temperaturi în jurul valorii de 21 de grade Celsius.

comments

comments