full screen background image

Pseudopesta aviară determină măsuri restrictive în zona Sucevei

pseudopesta aviara    Până la sfârșitul lunii octombrie, sunt interzise târgurile, expozițiile și oboarele cu păsări în municipiul Suceava, în orașul Salcea și în comuna Plopeni.

De asemenea, proprietarii de păsări nu au voie să le lase libere în afara curților sau fermelor.

Măsura a fost impusă de Direcția Sanitară Veterinară după alerta cu pseudopestă aviară depistată la sfârșitul săptămânii trecute la o fermă din Burdujeni.

Atunci a fost decisă sacrificarea imediată a 4.500 de găini afectate, după care au fost distruse sau dezinfectate pentru a preveni răspândirea bolii toate materialele susceptibile a fi contaminate.

De asemenea, gunoiul de grajd a fost depozitat pe o platformă betonată, acoperit cu folie.

Inspectorii veterinari au decis instituirea unei zone de protecție, pe o rază de 3 kilometri în jurul fermei, și a unei zone de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri.

comments

comments