full screen background image

Mişu Gafencu, noul şef al Organizaţiei de Pensionari ai PSD Suceava

misu gafencu     La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, a avut loc Conferinţa de Alegeri a Organizaţiei de Pensionari ai Partidului Social Democrat Suceava (OPSD), în cadrul căreia s-a ales noua conducere.

Au participat din partea Biroului Permanent Judeţean al PSD Suceava, preşedintele executiv, senatorul Ovidiu Donţu, şi vicepreşedintele, senatorul Neculai Bereanu.

Preşedintele Dumitru Ibănescu a prezentat, în cadrul Conferinţei, raportul privind activitatea Organizaţiei Judeţene a Pensionarilor din PSD Suceava pentru perioada ianuarie 2013 – septembrie 2015.

Au fost evidenţiate acţiunile politice şi organizatorice derulate cu scopul susţinerii OPSD, atât în campanile electorale din ultimii doi ani, cât şi în toate celelalte activităţi.

De asemenea, s-a insistat asupra acţiunilor iniţiate şi derulate de OPSD pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă persoanele vârstnice din judeţul Suceava.

S-au readus în atenţie măsurile luate de guvernul condus de Victor Ponta în sprijinul pensionarilor: indexarea anuală a pensiilor conform prevederilor legale, mărirea plafonului pensiilor sociale la 400 de lei, amnistia fiscală pentru mai multe categorii sociale, inclusiv pensionari, returnarea banilor reţinuţi ilegal de la pensionari la plata CAS, reducerea TVA la produsele alimentare, precum şi înlăturarea restricţiei privind posibilitatea cumulării pensiei cu salariul.

În cadrul alegerilor pentru funcţia de preşedinte, şi-au depus candidaturile Dumitru Ibănescu şi Mişu Gafencu, cel din urmă câştigând în urma votului exprimat mandatul de conducere a OPSD Suceava, pentru următorii patru ani.

Noul Birou de conducere ales va avea 20 de membri: 9 vicepreşedinţi, 1 secretar, 1 trezorier şi 9 membri.

Totodată, au fost aleşi, cu unanimitate de voturi, delegaţii la Conferinţa Naţională Extraordinară a OPSD, din 24 septembrie 2015.

Noul Preşedinte al OPSD Suceava, Mişu Gafencu, absolvent al Facultăţii de Drept, fost ofiţer de poliţie şi adjunct al IPJ Suceava, şi-a construit cariera profesională atât în domeniul siguranţei naţionale, cât şi în calitate de consilier în deliberativul judeţean.

comments

comments