full screen background image

Ungaria a început să lucreze la gardul cu România

gardung     Topografi și ingineri militari ungari au fost văzuți astăzi planificând traseul gardului ce ar urma să fie construit la frontiera cu România, în prelungirea celui de la granița cu Serbia, relatează Reuters.

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a anunțat marți că guvernul de la Budapesta a decis să înceapă pregătirile în teren pentru extinderea la granița cu România a gardului pe care îl construiește la frontiera cu Serbia, pentru a face față unei eventuale schimbări a rutei folosite de imigranți, potrivit Agerpres.

”Am luat decizia de a începe lucrările pregătitoare pentru construirea unui gard începând de la granița ungaro-sârbo-română pe o lungime rezonabilă, în eventualitatea mutării presiunii migraționiste în direcția României”, a spus Szijjarto.

comments

comments