Artista Yoko Ono vrea să adune între 6.000 şi 10.000 de persoane în Central Park din New York, pe 6 octombrie, pentru a realiza cel mai mare semn al păcii, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naşterea muzicianului John Lennon
Evenimentul, menit să îl comemoreze pe cel care i-a fost soţ timp de 11 ani, din 1969 şi până la moartea acestuia, marchează cea de-a 75-a aniversare a lui John Lennon, născut pe 9 octombrie 1940. Participarea la această adunare va fi gratuită, iar Yoko Ono va strânge donaţii pentru proiectul său non-profit dedicat elevilor John Lennon Educational Tour Bus.
Numărul biletelor, disponibile pe platforma Eventbride, ajunge până la 10.000, iar evenimentul este programat să dureze aproximativ trei ore, începând de la ora 10.00, înscrierile încheindu-se la ora 12.00.
“Nu trebuie să faci multe, puterea funcţionează în mod misterios. Vizualizează efectul de domino şi trebuie doar să gândeşti Pace”, a scris Ono pe contul său de Twitter, adăugând că cei care se vor înscrie şi vor veni la acest eveniment trebuie să fie “jucăuşi”, să danseze cu mintea şi trupul. “Este atât de amuzant, încât Ei ar putea începe să danseze cu noi, de asemenea”, a mai scris aceasta.