full screen background image

În zilele următoare, va fi cunoscut noul distribuitor al energiei termice la Suceava

calorifer 2     Municipiul reședință încă nu are un nou distribuitor al energiei termice pentru următorii 20 de ani, în locul “Termica”.

Comisia din cadrul Primăriei a analizat ofertele depuse de “Termonet” și “Transagent”, urmând ca, în aceste zile, să fie discutată oferta “Veolia”.

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a declarat, miercuri, că negocierile sunt “greoaie”, în afară de preț, o atenție deosebită fiind acordată contractelor cadru.

Harşovschi a adăugat că noul preț de distribuție a energie termice “va fi sigur mai mare” decât cel plătit acum de suceveni.

Contractul cu societatea în faliment “Termica” va expira pe 28 septembrie, motiv pentru care Consiliul Local va trebui să-i prelungească mandatul, până la finalizarea negocierii.

“Termica” este pregătită să presteze, în continuare, serviciul de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice, a spus directorul general al societăţii, Ovidiu Dumitrescu.

Data de 28 septembrie, inclusiv, este stabilită de Consiliul Local Suceava, care, în urmă cu aproape 3 luni, a decis ca Termica să presteze în continuare acest serviciu, dar nu mai mult de 90 de zile.

Potrivit lui Dumitrescu, termenul de 90 de zile curge începând cu data retragerii licenţei de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea Serviciilor Comunale însă, până în prezent, ANRSC nu a lăsat Termica fără această abilitare.

Dumitrescu: “Deci, după interpretarea pe care noi o dăm, atât eu, personal, cât şi cei din compartimentul juridic, din acest punct de vedere nu ar fi vorba despre o limitare. Sigur că de analizat ar fi măsura în care Consiliul Local consideră oportun să revină asupra măsurii amintite şi să prelungească valabilitatea cererii, dar şi pe cea a angajamentului de a acoperi, din bugetul local, diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile activităţi de transport şi distribuţie.”

comments

comments