full screen background image

Numărul restanţierilor cu credite bancare a crescut, față de anul trecut

ghiseu-banca     Numărul persoanelor fi­zice cu restanţe mai mari de 30 de zile în con­tul creditelor con­trac­tate de la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu peste 9% față de anul trecut.

Potrivit site-ului zf.ro, numărul restanțierilor, cu întârzieri la plata împrumuturilor, era, la sfârșitul lunii iulie, de aproximativ 717.400, cu 70.000 de persoane mai multe decât aceași lună a anului trecut.

Astfel, unul din cinci clienți cu credite bancare are întârzieri la plata ratelor, potrivit datelor BNR.

Cu toate acestea, creșterea restanțierilor pare o situație paradoxală, având în vedere că în ultimul an economia Românie a fost puternică, nivelul salariilor a crescut, iar costul finanţării s-a redus, dobânzile la credite ajungând chiar la minime istorice.

“Creşterea numărului restanţierilor poate să aibă şi o influenţă conjuc­tu­rală. Avem o revenire economică, dar am avut o creştere destul de mare a con­sumului, oamenii au plecat în va­canţă. În multe cazuri, aceştia au pre­fe­rat să-şi plătească vacanţele decât să plă­tească ratele la bancă. Pot fi şi astfel de factori care au contribuit la nu­mă­rul mare de restanţe şi de res­tan­ţier”, a explicat analistul eco­nomic Aurelian Dochia.

Numărul clienţilor persoane fizice care aveau la finele anului trecut credite con­tractate de la bănci era de 3,5 milioane de persoane, în scădere cu 600.000 de clienţi faţă de nivelul înre­gistrat în luna decembrie a anului 2008, la începutul crizei, potrivit celor mai recente date ale BNR.

comments

comments