full screen background image

Accident în Vatra Dornei, cauzat de un şofer care a încercat o depăşire neregulamentară

Depasirea Interzisa     Luni dimineaţă, în jurul orei 07.30, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, un tânăr, de 25 de ani, din localitate, s-a angajat în depăşirea unui autoturism condus de un localnic, de 24 de ani, în zona de acţiune a indicatorului “Depăşirea Interzisă” și care a efectuat virajul la stânga, intrând în coliziune cu acesta.

Deşi iniţial a declarat că nu a suferit leziuni corporale, ulterior, o tânără, de 20 ani, din comuna Iacobeni, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, s-a prezentat la spital, necesitând pentru vindecare  15-20 de zile de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments