full screen background image

ROMÂNIA – GRECIA, LA 21:45

arena nationala     România a pierdut şefia clasamentului din grupa F, însă poate reveni pe prima poziţie cu o victorie în meciul cu Grecia din această seară. Anghel Iordănescu se teme de meciul cu Grecia! „Nu uitaţi că întâlnim o echipă care a fost la Mondiale”, spune selecţionerul înaintea duelului care îi poate duce pe tricolori la Euro 2016. Totuși, selecționerul rămâne ferm pe poziții: „Pentru meciul cu Grecia, ne propunem doar victoria”, a spus Iordănescu la conferința de presă de dinaintea partidei.

Naţionala poate reveni pe primul loc în grupa de calificare cu o victorie în faţa Greciei. Adversarii n-au mai câştigat un meci de mai bine de un an şi au schimbat trei selecţioneri de la startul preliminariilor pentru Euro 2016. Anghel Iordănescu rămâne însă precaut înaintea partidei. N-a uitat că Grecia este echipa care ne-a eliminat din barajul pentru Mondialul din Brazilia.

Anghel Iordănescu: Întâlnim cel mai valoros adversar din grupa, în ciuda a ceea ce se spune sau se scrie, sau chiar a poziției din clasament a grecilor. Nu uitați că Grecia a fost prezentă la Campionatul Mondial, noi n-am mai fost și alte echipe din grupă n-au mai fost.

Totuși, România își propune victoria în meciul cu grecii, spune Anghel Iordănescu. „Pentru meciul cu Grecia, ne propunem doar victoria. Trebuie să fim atenţi, nu avem voie să facem greşeli şi nu ne putem permite să oferim cadouri. Avem probleme de sănătate, dar sunt sub control şi sunt convinşi că vom reuşi să le rezolvăm”, a spus selecționerul.

Alexandru Chipciu va fi singurul absent din lotul tricolorilor, e suspendat, după partida cu Ungaria. Pintilii va reveni în schimb în primul 11 al naţionalei.

Mihai Pintilii, Hapoel Tel Aviv: Important e să fim concentrați, să intrăm motivați pe teren, grecii nu traversează o perioadă foarte bună, asta e îmbucurător pentru noi, important e să ne facem noi jocul.

comments

comments