full screen background image

“Săptămâna Europeană a Sportului” începe şi în judeţul Suceava

sapteuro     În perioada 7-13 septembrie 2015, va avea loc prima ediție a “Săptămânii Europene a Sportului”.

Aceasta va fi marcată în România de peste 130 de acțiuni, la care vor participa circa 26.000 de amatori de mișcare și 1.200 de voluntari.

În județul Suceava, manifestările prilejuite de “Săptămâna Europeană a Sportului” se vor desfășura cu aportul și colaborarea dintre Asociația Județeană Sportul pentru Toți, a numeroase cluburi, asociații sportive, organizații sindicale sau firme.

Numărul total de activități este de 10, cuprinzând disciplinele fotbal, volei, tenis, cros, baschet, ciclism, tir sportiv, tir cu arcul, aerobic-fitness, kangoo-jumps.

Săptămâna Europeană a Sportului – #BEACTIVE este un Program finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Erasmus + și cofinanțat de Ministerul Tineretului si Sportului având Coordonator Național Federația Română Sportul pentru Toți.

Evenimentul se va desfășura simultan în toate cele 28 de țări ale Uniunii Europene, la care se adaugă ale 6 țări de pe continent.

În țara noastră, îi avem ca ambasadori pe Gabriela Szabo, campioană olimpică, actualul ministru al Tineretului și Sportului, și pe George Boroi, vicecampion european, președintele al celui mai puternic club din România, Steaua București.
Alți reprezentanți ai țărilor UE sunt, printre alții, celebrități precum Paula Radcliffe, Steven Gerrard (Marea Britanie), Joel Gonzalez (Spania), Caroline Wozniacki (Danemarca), Tapio Korjus (Finlanda), Gerlinde Kaltenbrunner (Austria), Danka Bartenkova (Slovacia), Jean-Michel Saive (Belgia), Marie Bochet (Franța), Clarence Seedorf (Olanda).

Desfășurată sub deviza #BeActive, Săptămâna Europeană a Sportului va avea la Bruxelles un eveniment principal, pe 9 septembrie, în The Square Conference Center, cu tema „Rolul sportului în promovarea toleranței și societății deschise în Europa”.

Cu acest prilej vor fi decernate Premiile #BeActive, prin care sunt recunoscute și prezentate proiectele cele mai bune din Europa, care se disting datorită abordării creative, inovatoare și favorabile creșterii participării cetățenilor europeni la sport și activitate sportivă.

În prima zi a Săptămânii, pe 7 septembrie, la București va fi organizată o conferință de presă de deschidere oficială a evenimentului, susținută de cei doi ambasadori români și de reprezentanții Federației Române Sportul pentru Toți, urmând să aibă loc manifestări în majoritatea județelor.

comments

comments