full screen background image

Un cablu electric defect a cauzat un incendiu care a afectat 3 gospodării din Milişăuţi

pompieri3     Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Milişăuţi, au intervenit, joi, cu patru autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a afectat trei gospodării, în oraşul Milişăuţi.

În sprijinul pompierilor au intervenit şi 30 de localnici cu mijloace de primă intervenţie, un tractor şi o cisternă.

La sosirea pompierilor, ardeau violent o casă şi anexele din două gospodării, aparţinând Constanţei C. şi, respectiv, lui Octavian B., existând pericolul de propagare la proprietăţile învecinate.

Dezvoltarea şi propagarea incendiului au fost favorizate de două buteli de aragaz care au explopdat, dar care, din fericire, nu au provocat victime.

Incendiul a fost anunţaz la ora 15:18 şi lichidat la ora 17:30.

Constanţei C. i-au ars casa de locut, pe 60 de metri pătraţi, depozitul de furaje, adăpostul de animale şi magazia de lemne, pe o suprafaţă totală de aproximativ 90 de metri pătraţi, circa 7 metri cubi lemn de foc, trei tone de furaje, mobilier şi electrocasnice.

Lui Octavian B. i-au ars o anexă, pe 12 metri pătraţi, şi acoperişul adăpostului de animale, pe 15 metri pătraţi.

Flăcările au afectat şi o a treia gospodărie, aparţinând lui Gheorghe D., unde au degradat izolaţia din polistiren a casei, pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, şi două ferestre din PVC.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două gospodării învecinate.

comments

comments