full screen background image

Prefectul Sucevei crede în deblocarea situaţiei de la Rădăuţi

hara viva 0309     Activitatea muncipalităţii din Rădăuţi este, în continuare, parţial blocată, din cauza faptului că primarul localităţii este suspendat, iar Consiliul Local dizolvat.

A fost numit ca secretar al municipiului Rădăuţi, Marinică Sofroni, dar acesta are, potrivit legii, atribuţii limitate.

La Radio VIVA FM, Prefectul Sucevei, Constantin Harasim, a declarat că este mulţumit de activitatea lui Sofroni şi că are speranţe că situaţia de la Rădăuţi va fi rezolvată.

Harasim: “Marinică Sofroni îşi face foarte bine treaba, a fost o alegere bună din partea mea. În general, ţine problemele curente ale municipiului. Rămân celelalte, care nu sunt rezolvate prin lege. În continuare, avem o speranţă din zona ministerelor, o disponibilitate, urmare a acelei mobilizări făcute de parlamentarii suceveni. Le mulţumesc şi acum că au participat la acea şedinţă lucrativă, mesajul s-a dus. De la Ministerul de Interne şi de la Ministerul Dezvoltării primesc semne că se va debloca situaţia de la Rădăuţi. Deblocarea nu se poate face de către un ministru, se poate face numai printr-o Hotărâre de Guvern sau Ordonanţă de Urgenţă şi trimiterea în Parlament pentru validare, în completarea unei legi.”

comments

comments