full screen background image

Luni, 7 septembrie, începe a doua sesiune de admitere la USV

usv fain     În perioada 7-18 septembrie 2015, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se va desfăşura cea de-a doua sesiune de admitere din acest an.

La nivel de licenţă, după o primă sesiune, ce a avut loc în iulie, în urma căreia numărul studenţilor înmatriculaţi a crescut cu 20%, comparativ cu anul anterior, USV scoate la concurs un număr de 121 de locuri bugetate şi toate locurile cu taxă disponibile până la limita capacității de școlarizare (adică un total de 1105 locuri).

Locuri bugetate disponibile mai există la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor (FIESC) – 18 locuri, Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIMMM) – 46 de locuri, Facultatea de Istorie şi Geografie (FIG) – 36 de locuri, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC) – 12 locuri, Facultatea de Silvicultură (FS) – 2 locuri şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică (FSEAP) – 7 locuri.

Pentru masterat, sunt scoase la concurs 57 de locuri bugetate: 9 locuri la Facultatea de Inginerie Alimentară (FIA), 12 locuri la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Caculatoarelor (FIESC), 12 locuri la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIMMM), 11 locuri la Facultatea de Istorie şi Geografie (FIG), 11 locuri la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC) şi 2 locuri la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică (FSEAP), la care se adaugă 785 de locuri cu taxă, disponibile până la limita capacității de școlarizare a fiecărui program de studiu de masterat.

De asemenea, mai sunt disponibile 4 locuri bugetate pentru candidaţi de origine română din afara graniţelor ţării.

Pentru forma de învăţământ la distanţă (ID), rămân disponibile 341 de locuri cu taxă pentru sesiunea din toamnă, în vreme ce la programele de conversie profesională sunt disponibile pentru această sesiune 359 de locuri cu taxă.

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava îi aşteaptă pe noii candidaţi la admitere şi reaminteşte faptul că la dispoziţia studenţilor se află unul dintre cele mai moderne și sigure campusuri din ţară.

La Suceava, studenţii au şansa de a fi formaţi de un personal didactic cu calităţi recunoscute la nivel naţional şi internaţional şi de a fi ajutaţi în demersurile lor de fiecare zi de un personalul administrativ competent şi devotat.

Cei interesaţi de admitere sunt invitaţi să acceseze pagina www.admitere.usv.ro, unde vor găşi informaţii actualizate pe toată durata sesiunii.

comments

comments