full screen background image

Procurorii îi prelungesc controlul judiciar lui Gheorghe Nichita

gheorghe nichita     Primarul suspendat al Iașiului, Gheorghe Nichita, a mers vineri la DNA, fiind citat în dosarul în care este cercetat sub control judiciar pentru mai multe fapte, printre care faptul că a folosit Poliția Locală pentru a o supraveghea pe iubita lui, Adina Samson.

Surse judiciare spun că Nichita a mers pentru prelungirea controlului judiciar, notează Agerpres.

Bărbatul este acuzat de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Nichita a abuzat de funcție pentru a-i determina pe directorul general al Poliției Locale și șeful de serviciu din cadrul poliției să efectueze verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să le folosească și să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

Tot în perioada ianuarie – aprilie, Nichita este acuzat că i-a determinat cu intenție pe cei doi polițiști să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajați ai Poliției Locale, a unor activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale instituției din care făceau parte și pentru a obține un folos nepatrimonial necuvenit.

comments

comments