full screen background image

Mai multe unități de învățământ sucevene vor fi desființate în următorul an școlar

scoala la sat     Continuă starea gravă din învățământul sucevean – numai o treime dintre cele 812 unităţi de învăţământ din judeţ dețin avize sanitare de funcţionare.

În aceste zile, inspectorii Direcției de Sănătate Publică verifică 92 de școli care au depus solicitări în acest sens.

Sunt monitorizate, în special, starea igienico-sanitară a unităţilor, grupurile sanitare, racordarea la reţelele de apă potabilă şi starea spaţiilor în care se depozitează produsele din programul Laptele şi cornul.

Principala cauză a lipsei autorizației sanitare este nerespectarea normelor legale la toalete.

În următorul an şcolar, 16 grădinițe și şcoli din Broşteni, Cajvana, Dorna Arini, Fălticeni, Găineşti, Straja, Moara, Vicovu de Sus și Brodina vor funcţiona în spaţii închiriate care au condiţii, dar nu sunt destinate procesului de învăţământ.

Alte şcoli vor fi desfiinţate, deoarece nu au perspectivă de funcţionare, ca urmare a scăderii numărului de elevi în următorii ani.

Printre acestea se numără unități din Boroaia, Dănila, Călineşti Enache, Frătăuţii Noi, Grămeşti, Râşca, Slătioara, Dragomirna, Zahareşti, Corni și Deleni.

comments

comments