full screen background image

Două persoane urmărite naţional, identificate de poliţiştii suceveni

DAN IOAN PARVAN - ARESTAT PREVENTIV - TIMISOARA     Poliţiştii suceveni au intensificat activităţile informative şi investigative în vederea identificării şi localizării persoanelor urmărite în temeiul legii.

Luni, 24 august, mai multe echipe de poliţişti judiciarişti au fost angrenaţi într-o acţiune organizată pentru identificarea persoanelor urmărite la nivel local, naţional şi internaţional.

În baza informaţiilor şi datelor obţinute, la nivelul Poliției municipiului Rădăuţi a fost constituită o echipă de căutare și reținere a unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ.

Cel în cauză a fost identificat  pe raza comunei Sucevița, la locuinţa unei femei din localitate.

Bărbatul era urmărit naţional, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru mai multe infracţiuni de furt şi infracţiuni la regimul silvic.

A fost constituită o escortă din poliţişti cu vehicule din dotare, care  l-a transportat și introdus pe bărbatul de 29 de ani în arestul I.P.J. Suceava.

Cel în cauză figura urmărit prin dispoziţia I.G.P.R. din 21 ianuarie 2015.

Tot luni, la ora 07.20, în urma măsurilor investigative şi în baza informaţiilor obţinute, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului a identificat o femeie, de 34 de ani, din comuna Zvoriştea, care figura urmărită în baza Dispoziţiei I.G.P.R. din 21 august 2015. Femeia fusese semnalată ca dispărută de la domiciliu, de soţul acesteia.

Cea în cauză a fost condusă la sediul Poliției Gura Humorului și predată poliţiştilor din cadrul Secţiei 10 P.R. Păltinoasa, pentru continuarea verificărilor.

Identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii este o prioritate a Poliţiei Române, găsirea persoanelor dispărute sau deferirea către justiţie a persoanelor urmărite pentru săvârşirea de infracţiuni constituind preocupări permanente ale poliţiştilor.

comments

comments