full screen background image

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor: “Vizitarea interiorului Cetăţii şi participarea la programul de sunet şi lumină se asigură pentru grupuri organizate”

unnamed     În scurt timp, va fi definitivat, regulamentul de vizitare a Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, că vizitarea interiorului şi participarea la spectacolul de sunet şi lumină se va asigura pentru grupuri organizate de minim 10 persoane.

Nechifor: “Regulamentul de funcţionare şi vizitare a cetăţii, care va fi gata în scurt timp, va prevede foarte clar ce putem face şi ce nu putem face acolo. În regulament este scris, la un moment dat, că vizitarea interiorului şi participarea la programul de sunet şi lumină se asigură pentru grupuri organizate, care să numere cel puţin 10 persoane. E greu de făcut o proiecţie video şi de organizat un circuit în cetate pentru fiecare persoană în parte. Am rugămintea, către colegii mei, în faza de debut, să fim puţini mai permisivi, adică, dacă vor fi 9 persoane, să nu fie o mare problemă. Dar, aceasta este o regulă de vizitare pe care o întâlnim în toate muzeele, din toată lumea, în zonele de astfel de amploare.”

Nechifor a precizat că monumentul istoric nu a fost încă inaugurat, deoarece proiectul nu a fost finalizat în totalitate.

Nechifor: “Trebuie să montăm întreg sistemul video de supraveghere. Cetatea nu a fost inaugurată, a fost doar o vizită, în cadrul Festivalului Medieval, prin care s-a văzut şi proiectul ca atare. Din punct de vedere formal, inaugurarea se va face atunci când ultima tranşă financiară este decontată, în cadrul Programului Operaţional Regional, lucru care încă nu s-a întâmplat. Cam 90-95% este funcţional, în momentul de faţă, mai sunt de făcut mici retuşuri. Practic, predarea cetăţii către beneficiar a avut loc pe data de 7 august, atunci când comisia de recepţie a preluat lucrările, echipamentele, în gestiunea muzeului. Şi vreau să mai spun un lucru, chiar dacă mulţi nu vor să înţeleagă: aceste obiecte de inventar, care sunt de valori extrem de mari, sunt în gestiunea unor oameni care câştigă salarii modeste. Nu vreau să fiu în situaţia unei persoane care are un salariu de 1.500 de lei şi gestionează astfel de bunuri, de mii de euro, în cazul în care ar fi distruse.”

Foto by Anca Grâul

comments

comments