full screen background image

Emilian DRANCA, organizator al Festivalului de Film Istoric: ”Prin acest eveniment îmi doresc să fiu mai aproape de oameni.”

dranca     În perioada 14 – 16 august 2015, la Vatra Dornei a avut loc loc prima ediție a “Festivalului de Film Istoric”, eveniment organizat de Primaria Municipiului, prin Casa de Cultura “Platon Pardau” și Asociația Culturală “Eric Voegelin” – Cabinet Avocat Gheorghe Dragne, Institutul Cultural Polonez “Mickiewicz”-Polonia.

Orașul stațiune a fost invadat de iubitorii de cultură, care au fost spectatorii unui Festival inedit și care au urmărit proiecțiile în ciuda vremii nu tocmai prietenoase.

La Viva Trafic, organizatorul Festivalului, Emilian Dranca, a prezentat concluziile și impresiile lui după acest eveniment:

”După trei zile în care au fost proiectate 20 de filme, aș putea spune că localnicii din Vatra Dornei au văzut ceea ce nu puteai să vadă la televizor, deoarece au fost filme date pentru prima oară în România, câteva filme germane. De asemenea, am avut un debut în ziua de duminică, pentru prima dată a fost văzut pe un ecran și mai ales un ecran mare, filmul Grădina cu alune, al viitorului regizor Florin Iordache.”

Au fost proiecții atât în Primărie, în Sala Oglinzilor cât și pe Partia Veverița.

”Oamenii au stat până pe la 1 dimineața, pentru a vedea filme, pentru a se întâlni cu istorici, cu regizori, cu oameni de cultură care le-au vorbit despre film, despre istorie, despre importanța cinematografiei din România.” 

 Prima ediție a Festivalului a avut parte de un public cât se poate de variat, după cum a afirmat Emilian Dranca.

”De la copii preșcolari, prezenți în special seara, împreună cu părinții, bunicii, acre au stat frumos pe pătură, în iarbă, fără nicio problemă și nu s-au înspăimântat vineri seara de primii stropi de ploaie. Au rămas acolo, nu au plecat, au vrut să vadă filmele pe care noi le-am propus. Iar în Sala Oglinzilor, mai ales la deschidere, vreau să vă spun că nu mai exista niciun scaun liber. Sala a fost arhiplină.” 

De unde a pornit ideea acestui Festival?

”Ideea a apărut în urmă cu an de zile, colaborând foarte bine cu Mihai Dragomir, organizatorul Festivalului de Film Istoric de la Râșnov. Acesta a fost prezent la Festivalul de la Vatra Dornei și a susținut și o prelegere în data de 16 despre filmul istoric și despre cum se organizează un Festival de Film.” 

În final, Emilian Dranca a concluzionat, făcând referire și la ediția viitoare:

”Evenimentul se află undeva dincolo de așteptări, mai mult decât ne-am fi gândit. Ediția viitoare fi una internațională și nu va fi doar de trei zile ci se va întinde pe parcursul a zece zile. Prin acest eveniment îmi doresc să fiu mai aproape de oameni.”

 

 

 

comments

comments