full screen background image

Festivitățile de Ziua Marinei vor fi organizate cu fonduri alocate de MApN

mircea dusa     Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, luni, că festivitățile din acest an de Ziua Marinei vor fi organizate cu fonduri alocate de MApN.

“Festivitățile vor fi organizate doar cu banii alocați de Ministerul Apărării Naționale. MApN a alocat banii necesari pentru organizarea festivităților dedicate Zilei Marinei, în special a Marinei Militare. Anul acesta sărbătorim și 155 de ani de la înființarea Marinei Militare Române. În 1860, domnitorul Cuza a semnat decretul de unificare a celor două corpuri de armată și anul 1860 este considerat anul de naștere a Marinei Militare Române”, a declarat Dușa.

Începând din 2013, bugetul mai mare alocat de Guvern Ministerului Apărării permite să continuăm procesul de modernizare și înzestrare a Armatei Române, la toate categoriile de forțe, conform Agerpres.

“Imediat după Ziua Marinei vom organiza și alte exerciții, de amploare, la care vor participa și Forțele Navale dar și celelalte categorii de forțe ale Armatei Române”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește invitații, Dușa spune că i-a poftit pe “toți demnitarii statului, dar nu numai. n primul rând, eu vreau să-i invit pe rezerviștii militari, pe amiralii de aici din Constanța, care în timp și-au desfășurat activitatea la Forțele Navale Române, și nu doar pe militari, ci și pe ceilalți marinari, pentru că sărbătorim Ziua Marinei”.

comments

comments