În perioada 20 – 22 august, în Cetatea de Scaun a Sucevei, va avea loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului “Bucovina Rock Castle”.
Organizatorii evenimentului anunţă şi ultimele schimbări în programul manifestării:
“Salutare, tuturor!
Mai sunt mai puţin de două săptămâni până la startul celei de a 5-a ediţii a Bucovina Rock Castle. Înainte de a vă spune că vă aşteptăm cu drag, ne-am hotărât să vă aducem la cunoştinţă ultimele noutăţi.
Trupele Luna Amara şi Travka vor face o rocadă. Astfel, programul pe zile arată, în forma lui finală, în felul următor (în ordinea intrării în teren):
Joi (20 August): Era Decay / Breathelast / Relative / GOD / Vader (Polonia);
Vineri (21 August): Toy Machines / Basska / Luna Amara / Zdob & Zdub / Dubioza Kolektiv (Bosnia & Hertegovina);
Sâmbătă (22 August): Pinholes / Grimus / Travka / Jan Akkerman (Olanda) / Alternosfera.
Accesul general se va face în fiecare zi, începând cu orele 18:00, iar concertele vor începe de la ora 19:00.
Biletul va costa 5 lei/zi pentru elevi şi studenţi şi 15 lei/zi pentru adulţi.
Pentru cei dintre voi care ne vizitează din alte oraşe, oferim o zonă de campare gratuită, chiar lângă Cetate, cu acces la apă şi toalete.
Suntem bucuroşi să anunţăm că restaurarea Cetăţii de Scaun a fost finalizată şi vă încurajăm să o vizitaţi în timpul liber.”