full screen background image

Medicul Doru Iliescu, fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți: “Sistemul de sănătate a început să funcționeze din ce în ce mai bine!”

viva cafe radauti iliescu     Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți, medicul cardiolog Doru Iliescu, a vorbit la Radio VIVA FM, despre sistemul sanitar din România și cum se aplică el în spitalele din teritoriu. Iliescu şi-a spus părerea despre acest mecanism care funcționează din ce în ce mai bine, după părerea sa.

“Sistemul de sănătate, progresiv, în ultimii 20 de ani, a început să crească semnificativ și să funcționeze din ce în ce mai bine. Însă, sistemul de sănătate este un mecanism extraordinar de complex și foarte fragil. Și, atunci, nu se poate atinge un stadiu foarte înalt, aproape de ideal, și întotdeauna vor fi lucruri care vor trebui puse la punct. Dar, să ne găndim la faptul că, spre exemplu, la ora actuală, în sistem nu mai este o problemă majoră cu funcționarea spitalelor, cel puțin din punct de vedere material. Iar, acolo unde mai apar probleme majore, ele nu sunt legate atât de o finanțare precară, ci mai ales de un management punctual local deficitar. Și vă spun asta cu toată convingerea, pentru că eu am fost director al spitalului în perioade în care finanțarea nu permitea satisfacerea unor cerințe minimale legate de medicamente, de materiale sanitare, de echipamente de protecție, de hrana bolnavilor. Lucrurile astea au dispărut. Nu există sincope în aprovizionarea cu medicamente. Și, dacă într-un spital relativ mic, așa cum este cel de la noi, lucrurile pot funcționa bine, nu văd de ce nu ar putea funcționa la fel și în toată țara. Există o acoperire în teritoriu cu medici de medicină generală în fiecare comună din teritoriul nostru. Sunt dispensare cu doi, poate chiar trei medici, și mai important decât atât, sunt medici stabili care lucrează de ani de zile acolo, care își cunosc populația și care fac treabă bună. Uitați-vă că, de câțiva ani buni, nu mai există sincope în decontarea rețetelor gratuite sau compensate la nivelul farmaciilor. Și aduceți-vă aminte că, altă dată, în primele zece luni fondurile se epuizau și farmaciile spuneau că nu mai eliberează până luna viitoare rețete. Deci, s-au pus la punct o mulțime de lucruri”.

Medicul Doru Iliescu și-a exprimat regretul că, în acest moment, în România nu există o formulă prin care să fie oprit exodul medicilor în străinătate.

“Există programe de sănătate care funcționează din ce în ce mai bine. Există o dotare cu aparatură din ce în ce mai performantă. Un lucru major, însă, subminează funcționarea foarte bună a sistemului de sănătate: lipsa cadrelor medicale specializate și mai ales a medicilor. Aproape că nu există spital din România unde să nu existe probleme, cel puțin secvențiale, legate de medicii specialiști, în anumite domenii. Și nici noi nu facem excepție, pentru că secția de interne-cardiologie, compartimentul de diabet care funcționează la ora actuală în spital, mai are din cei șase medici, doar trei. Ei acoperă activitatea din secție, din ambulatoriul de specialitate, și linia de gardă. Deci, pe umerii fiecăruia, greutatea este de două ori mai mare, și până nu se va găsi, la nivel decizional și înalt, guvernamental, o formulă care să mențină medicii în sistemul sanitar din România, mai ales specialiștii din ambulatorii și din spital, există acest pericol de colaps a unor unități. După părerea mea, formula nu este prea complicată, pentru că eu am trăit-o la începutul activității mele, și ea a funcționat. Și există două condiții esențiale: prima dintre ele, este o remunerare satisfăcătoare a medicilor, care la ora asta sunt plătiți mult sub nivelul pregătirilor și sub importanța socială a activității pe care o desfășoară. Am înțeles acum că ni se dau mari speranțe pentru anul viitor, Se vorbește de niște creșteri salariale care ar putea fi categoric satisfăcătoare, dacă dă bunul Dumnezeu ca aceste promisiuni să devină realități. Pe de altă parte, ar trebui conștientizat faptul că un medic care devine specialist în Țara Românească, și care timp de 11 – 12 ani învață pe banii statului, practic pe banii fiecăruia dintre noi. Un leu, doi lei, din buzunarul fiecăruia, probabil merg în pregătirea medicilor în Facultatea de medicină și în structurile de specialitate ulterioare. Și după ce această pregătire înaltă se termină, o parte din tinerii absolvenți specialiști ne spun “bonjour” și merg spre alte țări mai vestice și mai calde. Atunci, nu ar fi nici greu, nici ilegal probabil, nici dezonorant ca aceia care desfășoară învățământul medical în sistemul gratuit de stat, să aibă la finele activității un contract cu unitățile sanitare din România, în care să fie obligați să presteze un număr de ani, să zicem echivalent cu cei cinci sau șase ani de pregătire în specialitate, în spitalele din România. Și probabil că, după un număr de ani, exodul ar fi mult mai mic. Fără acești doi pilieri, nu cred că se va reuși vreodată oprirea acestei hemoragii de creiere din domeniul medicinei către țările Comunității Europene, în detrimentul clar al asigurării serviciilor sanitare din țara noastră”.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments