Românii sărbătoresc astăzi Ziua Imnului National. În acestă dimineaţă în Piaţa Steagurilor din Municipiul Suceava oficialităţile au marcat acest eveniment printr-un ceremonial religios şi militar. După alocuţiunile oficialităţilor cei prezenţi în Piaţă au intonat imnul naţional.
Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim a declarat că această zi este una marcantă pentru neamul românesc.
”În aceaastă zi fiecare român, dintr-un sentiment firesc de recunoştinţă şi mândrie naţională, îşi cinteşte înaintaşii şi pe toţi cei care au luptat pentru unitatea şi demnitatea poporului nostru. Simbolurile naţionale sunt unice şi este important să fie respectate şi să ne călăuzească în tot ceea ce vom face împreună pentru binele României.”
La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu a spus că imnul Românei ”Deşteaptă-te române !” a fost mereu un îndemn la unitate şi un izvor de curaj.
”Avem obligaţia, avem datoria să manifestăm şi să determinăm un permanent respect faţă de acest simbol. Imnul naţional, steagul României sunt într-adevăr simbolurile care ne reprezintă. Şi cred că astăzi, de Ziua Imnului putem să ne salutăm cu toţii cu La Mulţi Ani, România!”
Imnul “Desteaptă-te romane!” a fost intonat pentru prima dată pe 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, de un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann.
Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, “Desteaptă-te romane!” s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni. Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine.