full screen background image

Sesizarea PNL privind votul din Parlament în cazul lui Ponta, respinsă de Curtea Constituțională

ponta     Curtea Constituțională a României a respins miercuri sesizarea PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care nu s-a aprobat cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta.

CCR a respins ca neîntemeiată sesizarea PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și ca inadmisibilă sesizarea privind hotărârea prin care nu s-a aprobat cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a solicitat CCR să respingă sesizarea grupului parlamentar PNL privind neconstituționalitatea art. 157 alin. 7 din regulamentul acestui for legislativ și hotărârea prin care nu s-a început urmărirea penală în cazul deputatului Victor Ponta, pentru că această sesizare nu se susține, declara luni social-democratul Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei.

“În urma discuțiilor și votului pe care l-am dat astăzi în Biroul permanent, cu unanimitate de voturi am răspuns și punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților este acela că această sesizare a grupului PNL nu se susține și solicităm să fie respinsă prin hotărâre de către CCR. E punctul de vedere al Camerei Deputaților la această sesizare a grupului PNL”, preciza Iordache, după ședința Bp.

Prim-vicepreședintele liberal Ludovic Orban anunța săptămâna trecută că sesizarea transmisă Curții Constituționale este semnată de 105 deputați PNL. El susținea atunci că procedura de dezbatere și de vot a cererii de începere a urmăririi penale împotriva unui membru sau al unui fost membru al Guvernului încalcă grav mai multe prevederi constituționale.

“Prin mecanismul instituit prin articolul 157, plenul Camerei Deputaților nu votează cererea de urmărire penală formulată de procurorul general, ci votează, în baza raportului comisiei, proiectul de hotărâre inițiat de Comisia juridică”, explica Orban, precizând că astfel nu se votează cererea procurorului general.

El arăta că un vot în plen împotriva proiectului de hotărâre al Comisiei juridice nu înseamnă adoptarea cererii procurorului general, ci respingerea proiectului de hotărâre și retrimiterea la comisie.

În legătură cu hotărârea Camerei Deputaților privind respingerea cererii de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta, Ludovic Orban declara că sunt încălcate prevederi constituționale importante, respectiv articolul 109, care stipulează că numai Camera Deputaților poate să ceară urmărirea penală, articolul 16, care prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și că nimeni nu este mai presus de lege, și articolul 124 privind împiedicarea înfăptuirii justiției.

La începutul acestei săptămâni, Ludovic Orban, lider al grupului PNL din Camera Deputaților, afirma că procedura instituită prin art. 157 din Regulamentul forului legislativ a fost “premeditată de PSD” pentru a găsi soluții de amânare a supunerii la vot a cererilor de urmărire penală.

“După cum vedeți, în Biroul permanent a existat voința de modificare a Regulamentului și a fost trimis Regulamentul spre interpretare și propunere de amendare la Comisia de regulament. În schimb, în Comisia de regulament până la sfârșitul sesiunii nu s-a întâmplat nimic. De altfel, eu am și declarat că, în cazul în care nu se modifică Regulamentul, vom ataca la CCR”, a afirmat deputatul liberal, după ședința Biroului permanent al Camerei.

AGERPRES

comments

comments