full screen background image

Dedeman a inaugurat noul magazin din Suceava

d3     Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, a deschis noul magazin din Suceava.

Inaugurarea oficială a avut loc joi după amiază, în prezenţa autorităţilor locale, iar începând de vineri, magazinul este deschis pentru clienți.

Situat pe Calea Unirii, nr.28, noul magazin, cu o suprafaţă de peste 13.700 mp, îl înlocuieşte pe cel de la ieşirea spre Şcheia, primul magazin de mari dimensiuni al companiei, deschis în 2003.

Mai spaţioasă şi mai modernă, cu o suprafaţă de două ori mai mare, o parcare de 370 de locuri şi de două ori mai multe produse, construcţia a presupus o investiţie de 13 milioane de euro şi o suplimentare a numărului de angajaţi, care a ajuns astfel la 206.

“Suntem preocupaţi să aducem la standardele noastre de astăzi fiecare magazin care a fost inaugurat cu mai mulţi ani în urmă. Atunci când acest lucru nu mai este posibil, decizia firescă este relocarea. Noul magazin din Suceava îmbină avantajele unui magazin de proximitate cu cele ale unui magazin de suprafaţă mare, care înseamnă o experienţă de neuitat la cumpărături; doar aşa ne putem fideliza clienţii, pentru că loialitatea unui client mulțumit este cel mai de preț lucru pentru compania noastră”, a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman.

Pentru a rămâne competitiv şi a răspunde cât mai eficient nevoilor clienţilor din Suceava, noul magazin aduce şi câteva noutăţi pentru aceştia: un showroom de mobilă mult mai spaţios, care oferă mult mai multe idei de amenajare, un raion dedicat decoraţiunilor şi o seră cu climă controlată care îmbogăţeşte raionul de grădină cu zeci de specii de plante, butaşi şi flori, precum şi alte accesorii sau mobilier pentru grădină.

Clienţii obişnuiţi ai magazinului din Suceava vor descoperi şi în noul spaţiu aceeaşi amabilitate şi pricepere a angajaţilor cât şi serviciile auxiliare care contribuie la reuşita oricăror planurile de construcţie, renovare sau amenajare: serviciul de proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, livrarea mărfurilor şi  retur produse.

Colaborarea cu instituţiile de creditare continuă şi în noul magazin, lista acestora fiind completată cu încă o banca, astfel încât sucevenii au patru alternative la care pot apela pentru obţinerea finanţării necesare.

Dedeman în cifre:

– 41 magazine, două centre logistice, parc auto propriu;
– peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;
– peste 7800 de angajaţi;
– circa 420.000 mp suprafaţă de vânzare;
– între 7.500 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin;

Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor peste 20 ani de activitate, au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfăşurată în jurul clientului, cerinţele acestuia şi satisfacerea acestora fiind prioritare.

comments

comments