full screen background image

Edilul șef suspendat al Iașiului mai vrea un mandat în fruntea primăriei

gheorghe nichita     Chiar dacă ancheta penală e în plină desfăşurare, după ce şi-a spionat iubita cu ajutorul Poliţiei Locale, edilul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, își pregăteşte deja revenirea în fotoliul de primar. Anunţul l-a făcut la o şedinţă a organizaţiei locale a PSD. Dacă social-democraţii nu îl vor susţine, Nichita este decis să meargă pe liste ca independent, informează B1 TV.

”Deocamdată am interdicţia asta. Asta nu înseamnă că avocaţii nu-şi fac treaba ca să…”, a declarat Gheorghe Nichita după şedinţa de trei ore a social-democraţilor de la Iaşi. Chiar dacă îşi pregăteşte revenirea pe fotoliul de primar, edilul suspendat a spus că nu şi-a revocat autosuspendarea din partid.

”Nu, n-am renunţat şi din cauza asta, pentru că nu vreau sa duc situaţia asta. Când lucrurile vor fi mult mai clare, şi mă refer la suspendarea mea, o să vedem. Este timp pentru toate.”, a spus Nichita.

Potrivit bzi.ro, Nichita mai vrea să câştige un mandat de primar după alegerile de anul viitor. Şi dacă nu va fi susţinut de colegii din PSD, se gândeşte să candideze ca şi independent. Edilul suspendat ar fi vorbit la şedinţă şi despre Mihai Chirică, cel care-i ţine acum locul la primărie. Nichita ar fi vrut ca interimarul să fie Gabriel Sandu şi asta, prin poziţia pe care o ocupă, Chirică s-ar fi expus prea devreme şi a devenit vulnerabil cu un an înaintea alegerilor pentru că şi-a asumat conducerea oraşului.

”Am discutat tot felul de probleme în primul rând a prezentat situația în care se află dânsul, am discutat despre situaţia partidului, deci nu a fost o şedinţă. A fost o întâlnire între vechi colaboratori si viitori colaboratori. Noi putem să ne întâlnim cu orice om care are ceva de spus în partid. Şi dânsul are în continuare de spus un cuvânt în partid. Un lider regional sau chiar naţional, pentru că a fost unul dintre vicepreşedinţii partidului, nu se formează într-o perioadă scurtă”, a declarat Victor Lupu, preşedinte interimar PSD Iaşi.

comments

comments