full screen background image

Funcționarea grădinițelor pe timpul verii, o problemă nerezolvată

gradinita     Grădiniţele cu program prelungit ar putea rămâne deschise şi pe perioada vacanţei, în cazul în care reprezentanţii unităţilor vor aduna suficiente cereri din partea părinţilor.

Mai exact, este nevoie de 25 de solicitări pentru ca în cadrul grădiniţei să se poată organiza o grupă de preşcolari şi în perioada verii.

Conducerea Inspectoratului Școlar a precizat că, în această perioadă, se realizează chestionarea părinţilor.

De cealaltă parte, reprezentanţii grădiniţelor sunt sceptici cu privire la posibilitatea organizării de activităţi pe timpul verii. În afara strângerii semnăturilor, trebuie respectat și dreptul educatorilor la efectuarea concediilor de odihnă.

Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii pe timpul verii pot opta pentru grădinițe particulare, numai că aici costurile ajung la câteva sute de lei pe lună.

În lunile iulie și august, Grădiniţa cu Program Normal Obcini va organiza o “Școală de Vară” pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani.

Micuții vor urma ateliere de creaţie, de gătit, desen, pictură, artă decorativă, activităţi eco, zumba, jocuri sportive în aer liber și teatru.

comments

comments