full screen background image

Prefectura a sesizat Agenţia Naţională de Integritate, după o licitaţie la Liteni

constantin harasim suceava    Prefectura judeţului Suceava a sesizat Agenţia Naţională de Integritate să constate şi să dispună măsuri cu privire la existenţa unor posibile cazuri de conflict de interese generate de licitaţia care a avut loc în luna mai 2015, pentru închirierea unor suprafeţe de păşune aparţinând domeniului privat al oraşului Liteni.

Printr-un comunicat de presă, Biroul de presă al Instituției Prefectului- județul Suceava transmite:

“Referitor la situaţia domnului Grigore Liviu Petrică, consilier local în cadrul Consiliului Local al oraşului Liteni (a votat “pentru” adoptarea Hotărârii 12/ 31.03.2015 privind închirierea unei păşuni prin licitaţie publică, dar nu a adjudecat suprafeţe de teren cu păşune), Agenţia Naţională de Integritate nu a găsit indicii cu privire la nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, în conformitate cu prevederile Legii nr.176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

În ceea ce priveşte pe domnii Costan Ioan, funcţionar public în cadrul Primăriei oraşului Liteni şi Jaba Ioan, consilier local în cadrul Consiliului Local al oraşului Liteni, Agenţia Naţională de Integritate urmează să verifice si să comunice Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava aspectele privind posibila nerespectare a regimului juridic al conflictelor de interese.”

comments

comments