full screen background image

Grecia acceptă condiţiile creditorilor internaţionali

No 741831     Premierul Greciei, Alexis Tsipras, acceptă majoritatea condiţiilor impuse de creditorii internaţionali weekendul trecut, cu doar câteva ajustări, potrivit unei scrisori trimise de acesta marţi noaptea, şi obţinută de Financial Times, informează rt.com.

Scrisoarea de două pagini, trimisă şefilor Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene, dezvoltă solicitarea surpinzătoare de marţi, de prelungire a programului de susţinere care a expirat şi de acordare a unuia nou, în valoare de 29,1 miliarde de euro, scrie Mediafax.

Potrivit unor informaţii, regimul de la Atena se opune introducerii TVA în insule, precum şi creşterii vârstei de pensionare.

Informaţiile referitoare la scrisoare au dus la creşterea indicelor bursieri. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze este în urcare cu 1,07%.

Pe pieţele de obligaţiuni, creşterea titlurilor germane, considerate plasamente sigure, a încetinit, randamentul în cazul maturităţilor de 10 ani fiind în urcare cu doar 0,04%, faţă de o creştere anterioară de până la 0,8%.

Scrisoarea a fost trimisă creditorilor în condiţiile în care BCE va discuta miercuri o posibilă restricţionare a accesului băncilor elene la împrumuturile de urgenţă prin programul de asistenţă ELA, decizie care poate provoca probleme mari cel puţin unei bănci din Grecia.

Chiar dacă expirarea programului de susţinere de 240 de miliarde de euro nu permite extinderea acestuia, scrisoarea lui Tsipras, care marchează o concesie majoră faţă de poziţia sa anterioară, poate servi ca bază a unui nou acord de salvare, în următoarele zile.

Grecia mai avea de primit prin intermediul vechiului program 7,2 miliarde de euro. Lipsa fondurilor a făcut ca autorităţile elene să nu poată plăti FMI o datorie de 1,54 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie.

Miniştrii de Finanţe din zona euro urmează să discute miercuri după-amiază noua propunere de reforme a premierului elen, într-o teleconferinţă.

Grecia se află în incapacitate de plată, cel puţin din punct de vedere tehnic, după ce nu a reuşit să-şi achite datoria faţă de Fondul Monetar Internaţional.

comments

comments