full screen background image

Incendiu la două gospodării din Voitinel, cauzat de un cablu electric defect

pompieri     Militarii Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus şi ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Voitinel şi Bilca, au intervenit, cu şase autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a afectat două gospodării, aparţinând lui Ilie C. şi Vasile C., din comuna Voitinel.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la construcţiile celor două gospodării, majoritatea din lemn, cu învelitori din şindrilă şi tablă, existând pericolul de propagare la cele două case de locuit şi la o gospodărie învecinată.

Incendiul a fost anunţat luni, la ora 21:59, şi a fost lichidat marţi, la ora 2:00.

Primului proprietar i-au ars acoperişul casei, pe 100 de metri pătraţi, acoperişul unei construcţii corp comun ce îngloba adăpostul de animale şi o anexă, pe aproximativ 100 de metri pătraţi, depozitul de furaje, pe 120 de metri pătraţi, bucătăria de vară, pe 30 de metri pătraţi, un tractor agricol, patru tone de furaje, circa 10 metri cubi lemn de foc, obiecte electronice şi electrocasnice şi alte bunuri.

La a doua gospodărie, au ars acoperişul casei, pe 50 de metri pătraţi, şi acoperişul bucătăriei de vară, pe 10 metri pătraţi.

Pereţii celor două case de locuit s-au degradat, pe aproximativ 80 de metri pătraţi.

În incendiu au pierit patru animale mari şi 55 păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat cele două case de locuit şi gospodăria învecinată.

comments

comments