full screen background image

Campanie de prevenire a furturilor şi înşelăciunilor în mediul rural

1     Infractorii sunt vicleni și vor face orice pentru a obține profituri frumoase din activitatea infracțională. Ei vor acționa acolo unde observă oportunități și unde riscul de a fi prinși este mai redus. Din acest punct de vedere bătrânii sunt țintele perfecte pentru înșelăciuni și furturi din locuință.

Având în vedere situaţiile în care sucevenii, în special persoane vârstnice din mediul rural, au căzut victime ale unor indivizi care sub pretextul vânzării unor bunuri sau a efectuării unor lucrări casnice, au pătruns în locuinţe sustrăgând importante sume de bani, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a iniţiat o campanie de informare a populaţiei cu privire la riscurile la care se expun cetăţenii prin ignorarea unor reguli preventive minime.

Campania ,,Siguranţa depinde şi de tine!” îşi propune responsabilizarea grupurilor vulnerabile (bătrâni, persoane care locuiesc în case izolat,etc.) şi creşterea gradului de informare în ceea ce priveşte măsurile preventive ce trebuie adoptate în situaţiile de risc victimal.

Campania a debutat în data de 26 iunie 201, fiind marcată prin activităţi desfăşurate cu prilejul Zilelor Sucevei, poliţiştii de prevenire şi de proximitate distribuind în perioada 26 – 28 iunie peste 1500 de materiale preventive persoanelor care au participat la manifestările organizate în municipiul Suceava. De asemenea, activităţi similare au fost desfăşurate şi în municipiul Vatra Dornei şi în comunele învecinate, poliţiştii distribuind peste 500 de scrisori informative şi pliante preventive persoanelor aflate în gări, autogări, pieţe.

În mediul rural, poliţiştii au purtat discuţii cu persoanele vârstnice, fiindu-le prezentate modul de acţiune al infractorilor şi soluţii pentru prevenirea victimizării.

Poliţiştii prezintă mai jos unul dintre modurile de operare ale infractorilor care acționează în mediul rural. Iată, pe scurt, etapele pe care le urmează infractorii:

1. Mai întâi, bat la porțile cetățenilor sub diverse pretexte:
– sunt vânzători ambulanți și oferă diverse bunuri spre vânzare (pături, articole de îmbrăcăminte etc.)
– solicită achiziționarea unor produse obținute în gospodăria proprie, în baza unor anunțuri existente la poarta sătenilor (ex.: vânzare băuturi alcoolice, lapte, brânzeturi etc.)
– pretind că sunt reprezentanți ai unor instituții publice și oferă diverse informații, ajutoare pentru bătrâni;
– solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu  valoare mai mică;
– alte “povești” menite a facilita interacțiunea cu potențiala victima și comiterea infracțiunii
2 Observă unde își ține banii victima – corp de clădire, camera, locul în cameră, etc);
3. Distrag atenția victimei și dacă reușesc, sustrag în acel moment banii. De obicei, infractorii lucrează în grup – în timp ce unul dintre ei discută cu victima, celălalt comite furtul. În alte situații, victima este trimisă să aducă diverse bunuri din curte sau casă, furtul fiind săvârșit în acele momente.
4. Dacă nu reușesc să comită furtul în acel moment, hoții se întorc pe timp de zi sau de noapte în încercarea de a-și finaliza acțiunea infracțională.

Cu un astfel de caz, poliţiştii s-au confruntat, zilele trecute, în comuna Udeşti, unde un bătrân, de 87 de ani, a căzut victimă infractorilor, fiindu-i sustrasă, dintr-o bucătărie de vară, suma de 10.000 de lei.

În timp ce bărbatul se afla în câmp la cosit, soţia sa se afla la domiciliu şi două persoane necunoscute i-au solicitat să le vândă cupoane de călătorie.

Bătrâna a căzut în capcana infractorilor, şi crezând că face o afacere rentabilă, le-a vândut 20 tichete de călătorie, pentru suma de 100 de lei, după care s-a deplasat în bucătăria de vară şi a pus banii într-o cutie de plastic în care mai avea suma de 10.000 de lei. Ulterior, a ieşit afară, lăsând cutia pe pat întrucât una dintre persoanele necunoscute care a rămas în curte i-a cerut o sârmă.
S-a deplasat  în spatele curţii, i-a dat o sârmă acelei persoane, iar când a revenit în bucătărie, a constatat că lipseşte cutia în care avea aproximativ 10.000 de lei, actele de identitate ale ei şi soţului.

Persoanele în vârstă sunt vulnerabile în cazul comiterii unui anumit gen de infracţiuni. De aceea este necesar ca acestea să cunoască şi să aplice anumite măsuri pentru a nu deveni o victimă. Totodată, din cauza vârstei înaintate, de cele mai multe ori nu pot oferi detalii exacte polițiștilor cu privire la semnalmentele infractorilor sau alte aspecte legate de aceștia, lucru care face mai dificilă ancheta.

Iată câteva măsuri eficiente care îi descurajează pe acești infractori, dar care pot conduce și la identificarea cât mai rapidă a celor care comit astfel de furturi. Aceste reguli sunt destinate în special celor care locuiesc în mediul rural, dar nu numai.

CE TREBUIE SĂ ȘTII:
– de obicei, acești infractori sunt persoane străine de localitatea ta. De cele mai multe ori ei acționează pe raza mai multor județe, altele decât cele unde locuiesc;
– nefiind indiferent și dând dovadă de vigilență te protejezi în primul rând pe tine, dar și pe rudele tale, vecinii tăi, mai ales pe cei care sunt în vârstă

CE TREBUIE SĂ FACI:
– să fii atent la persoanele străine de localitatea ta, mai ales dacă observi că bat la porțile oamenilor sub diverse motive;
– reține semnalmentele acestora, precum și alte aspecte cum ar fi bunurile pe care le vând sau autoturismul cu care se deplasează;
– discută permanent cu rudele și vecinii care sunt în vârstă și reamintește-le regulile de siguranță personală și cui trebuie să acorde accesul în curte și locuință;
– anunță imediat autoritățile locale (poliția, primăria) atunci când observi persoane/comportamente suspecte sau când afli de comiterea infracțiuni.

comments

comments