Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni are programate, joi, până la ora 14.30, şedinţe de tragere cu muniţie de război, în Poligonul Şoldăneşti.
În vederea evitării unor eventuale incidente, cetățenilor li se solicită să nu intre în perimetrul de siguranță al poligonului pe timpul tragerilor, restricție valabilă pentru persoane, animale, atelaje și autovehicule.
La recepționarea semnalelor acustice transmise de personalul poligonului despre începerea tragerilor, trebuie să părăsească imediat zona restricționată, în cazul în care au pătruns accidental în această zonă.
De asemenea, trebuie să respecte indicațiile militarilor din posturile de pază ale poligonului.
În plus, se interzicere aprinderea focului în zona perimetrului de siguranță al poligonului.