full screen background image

Simpozion dedicat ultimatumului sovietic din 1940 privind Basarabia și nordul Bucovinei, la USV

Afis_A3_conferinta_ultimatum_2015     Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Fundația Colegiului de Apărare București și cu Institutul Cultural Român, organizează, în perioada 26-28 iunie, un simpozion dedicat evenimentelor tragice din iunie 1940 – ultimatumul sovietic privind Basarabia și nordul Bucovinei.

Sâmbătă, 27 iunie, la ora 11, în Aula Corp E a USV, va avea loc deschiderea sesiunii ştiinţifice internaţionale.

Cuvântul de deschidere va fi rostit de Prof. univ. dr. ing. Valentin POPA – Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi de Gl. mr. (rz) prof. univ. dr. Mihail Vasile OZUNU – Directorul Colegiului Naţional de Apărare.

Cei prezenţi vor putea urmări filmul documentar “Masacrul de la Fântâna Albă – 1 aprilie 1941”, autor Lucia Hossu-Longin.

În cadrul sesiunii ştiinfice, comunicări în plen vor fi susţinute de Gheorghe Onişoru (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) – “România în iunie 1940. Faliment politic intern şi izolare internaţională”, Mihai Ţurcanu (Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei) – “Contextul internaţional al cedării Basarabiei şi Bucovinei”, Ştefan Purici (Institutul Bucovina al Academiei Române) – “Anexarea părţii de nord a Bucovinei şi Ţinutului Herţa de către URSS” şi Ion Giurcă (Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București) – “Acţiunea militară a României în contextul cedării Basarabiei şi părţii de nord a Bucovinei în anul 1940”.

comments

comments