full screen background image

Zi decisivă pentru soarta Greciei

grecia     Zi decisivă pentru soarta Greciei la Bruxelles, unde are loc un summit de urgenţă al şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale zonei euro. Miza întâlnirii este, nici mai mult, nici mai puţin decât viitorul statului elen în cadrul zonei euro şi al Uniunii Europene. La rândul său, premierul elen a plecat spre Bruxelles cu noi propuneri de acord.

Pe ultima sută de metri, premierul Alexis Tsipras a prezentat la şedinţa de guvern un nou set de propuneri pe care le va înainta partenerilor europeni, la summit-ul decisiv de la Bruxelles. I-a sunat apoi pe preşedintele Franţei, Francois Hollande şi pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru a le prezenta noile reforme elaborate de Atena, care sunt deocamdate ţinute secrete de ochii presei şi ai opiniei publice. Alexis Tsipras a spus doar că speră ca propunerile sale să fie o „soluție definitivă” pentru impasul în care se află Grecia. Liderii europeni nu sunt la fel de optimişti.

Francois Hollande, preşedintele Franţei: Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Ceea ce spun, este că suntem într-un moment crucial. Fiecare secundă contează pentru a se ajunge la o decizie în urma acestor discuţii cu membrii Zonei Euro. Sper la asta. Pentru o nouă şansă. Este deja destul de grav. Cunoaşteţi data scadentă, este 30 iunie.

Matteo Renzi, premierul Italiei: Sperăm ca Grecia să rămână în Zona Euro, atât pentru Grecia, cât şi pentru binele Eurozonei şi al Europei. Pentru binele comunităţii. Spre asta tindem. Nu o facem pentru că ne temem pentru noi înşine, o facem pentru că acesta este cel mai bun lucru.

Wolfgang Schauble, ministrul german de finanţe: Nu va exista încredere în Europa dacă nu ne putem baza pe ceea ce am căzut deja de acord. Şi fără încredere, nu putem ajunge la o înţelegere.

De acelaşi optimism rezervat dă dovadă şi directoarea Băncii Naţionale a Greciei care, într-o intervenţie la BBC, i-a transmis un mesaj premierului Alexis Tsipras.

Louka Katseli: Cred că înţelepciunea va domina şi se va ajunge la un acord. Dacă nu se va ajunge la un acord, iar statul grec va fi declarat insolvabil, atunci şi sistemul bancar va avea de suferit.

În ceea ce priveşte starea de spirit a populaţiei, sentimentele sunt amestecate. Cei mai mare îngrijoraţi sunt pensionarii, care aşteaptă de aproape şapte ani vremuri mai bune.

Suntem într-o mare stare de nelinişte. Nimeni nu ştie ce vor decide creditorii noştri şi care vor fi concesiile premierului Tsipras”, spune un pensionar grec.

Tinerii, în schimb, rămân optimişti. Şi-au permis chiar să se relaxeze la plajă.

Nu sunt îngrijorat. Totul se va rezolva. Întotdeauna s-a întâmplat aşa. Suntem optimişti. Grecia întotdeauna se descurcă”, crede un tânăr.

Problemele financiare ale Greciei au început în 2009 iar în 2010 a primit un prim împrumut în valoare de 110 miliarde de euro. Banii nu au fost însă suficienţi, aşa că în 2012, statul elen a primit o a doua rundă de asistență economică, de 164,5 miliarde de euro.

În prezent, datoria publică a Greciei se ridică la 317 miliarde de euro. Din această sumă, 60% reprezintă datoria către statele din zona euro şi 10% către Fondul Monetar Internaţional.

Digi24.ro

comments

comments