full screen background image

Material lemnos confiscat de poliţişti, în Şcheia

furt lemn autoutilitara     Luni, la ora 04.10, un echipaj mixt poliție-jandarmi a oprit, pe raza localităţii Şcheia, autoutilitara condusă de un bărbat, de 59 de ani, din comuna Stulpicani, care transporta cantitatea de 9 mc de lemn de foc, esență rășinoase.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă aviz de însoțire a materialului lemnos.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pătrăuți.

Totodată, polițiștii au stabilit și faptul că autoutilitara avea I.T.P. expirat din 29.08.2014 și nu poseda asigurare obligatorie RCA.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 1.000 de lei, şi s-a dispus măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

comments

comments