full screen background image

Bulevardul George Enescu va fi asfaltat total după “Zilele Sucevei”

asfaltari     Asfaltarea cu fonduri europene a bulevardului George Enescu, din municipiul Suceava, va continua, săptămâna viitoare, de la Nordic până la Catedrală.

În aceste zile, muncitorii de la “Victor Construct” frezează carosabilul, după ce pe bulevardul George Enescu s-a turnat primul strat de asfalt.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, marţi, după comandamentul de investiții, că stratul de uzură pe bulevard va fi turnat după manifestările prilejuite de “Zilele Sucevei”.

Lungu: “În această săptămână, vom turna lateralele, unde sunt lărgite parcările, pe bd. George Enescu, de la intersecţia cu str. Humorului, până la Nordic. În plus, se frezează, chiar dacă vor fi zilele oraşului, porţiunea este mai mică, mare parte a bulevardului este liberă pentru circulaţie, aşa că sper să nu fie probleme deosebite de circulaţie. Asta coroborat şi cu faptul că vrem să deschidem str. Nicolae Labiş, “serpentina”, săptămâna viitoare. Pe bd. George Enescu, turnarea ultimului strat, care este foarte important şi trebuie turnat neîntrerupt, cel puţin pe o bandă, se va întâmpla, probabil, începând cu ultima săptămână din luna iunie.”

În ceea ce privește modernizarea podului din Ițcani – din cadrul aceluiași proiect -, primarul Lungu a menționat că aceasta va demara luna viitoare.

comments

comments