full screen background image

Sebastian Ghiţă s-a înscris în UNPR

sebastian ghita     Deputatul Sebastian Ghiţă s-a înscris, vineri, în UNPR, informează surse ale Mediafax.

Sebastian Ghiţă a demisionat din PSD în luna noiembrie a anului trecut, după alegerile prezidenţiale pierdute de Ponta. La acea dată, Ghiţă afirma că este momentul ca Ion Iliescu să se retragă şi că ar trebui şi ca toţi cei cu probleme să fie suspendaţi din partid, enumerându-i pe Mazăre, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.
“Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se asează la fiecare şedinţă lângă preşedintele PSD avem o problemă. Nu una personală, una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu sa se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, afirma Ghiţă, apreciind că e necesară reformarea PSD şi că toate partidele “trebuie să arate că au un răspuns la acuzaţiile de comunism, corupţie şi ineficienţă”.

Sebastian Ghiţă susţinea atunci că va înfiinţa un nou partid de stânga, din luna ianuarie urmând să înceapă strângerea de semnături în acest sens.

comments

comments