full screen background image

Sărbătoarea muzicii la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

usv     Pe 12 iunie 2015, începând cu ora 10, va avea loc în Auditoriumul Joseph Schmidt al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, o nouă ediţie a concursului de interpretare de cântece în diverse limbi “Fancy fiesta à la française”.

Manifestarea, care va anticipa “La Fête de la musique (Sărbătoarea muzicii)”, ce se celebrează în lumea întreagă la data solstițiului de vară, se vrea a fi o contribuţie întru educaţia plurilingvă, esenţială pentru formarea unor cetăţeni europeni care să înţeleagă şi să accepte diversitatea culturilor secolului al XXI-lea şi care să manifeste toleranţă etnică, socială, religioasă.

Toate acestea reprezintă şi misiuni ale Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi ale Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul acesteia.

La concurs, alături de studenți, vor participa grupuri de copii şi adolescenţi din mai multe şcoli şi licee ale județului Suceava: Școala Gimnazială „Popinceanu Nicolae” Mihoveni (profesor coordonator: Claudia Vornicu), Școala gimnazială Vereşti (profesori coordonatori: Maria-Tatiana Purice şi Nicoleta Bikomono), Școala Gimnazială Todirești (profesor coordonator: Lăcrămioara Cocîrlă), Școala Gimnazială Vatra Moldoviței (profesor coordonator: Monica-Georgeta Colban), Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni (profesor coordonator: Alexandra Suzana Sîrghi), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (profesori coordonatori Cristina Hetriuc, Daniela Irina Melisch şi Letiţia Costache) și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (profesor coordonator: Petronela Munteanu).

Inspectoratul Școlar al Județului Suceava va susține, prin inspectorul de specialitate Constantin Tiron, organizarea concursului.

Premiile vor fi oferite de profesorii și de partenerii tradiționali ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul USV: Agenţia Universitară a Francofoniei (Biroul pentru Europa centrală şi orientală), Ambasada Franței la Bucureşti, prin Institutul Francez (din București și din Iași), Delegația Wallonie-Bruxelles de la București.

Organizatorii speră ca și în acest an spectacolul oferit de participanți să fie unul memorabil.

comments

comments