full screen background image

Material lemnos confiscat de poliţişti, în Adâncata şi Mănăstirea Humorului

furt lemne
În cursul amiezii de marţi, la ora 12.00, un echipaj de poliţie din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit, pe DN 29A, pe raza comunei Adâncata, autoutilitara condusă de un localnic, de 26 de ani, care transporta material lemnos.

În urma controlului documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deţine documente de provenienţă şi transport pentru cantitatea de 2 mc de cherestea răşinoase.

Şoferul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr.171/2010, şi s-a dispus confiscarea cantităţii de material lemnos, în valoare de 1.200 de lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Adâncata.

La ora 14.00, agenţii Postului de poliție Mănăstirea Humorului au oprit pentru control, pe DJ 209L, autoutilitara condusă de un tânăr, de 22 de ani, din localitate, și în care se mai aflau doi tineri, de 25 de ani și, respectiv, de 18 ani, ambii din aceiași localitate.

La solicitarea polițiștilor de a declara ce transportă și a deschide ușa autoutilitarei, conducătorul auto a refuzat, fiind necesară prezența la fața locului a tatălui acestuia.

În duba autoutilitarei, au fost găsiţi 4 bușteni de esență rășinoase, tăiați ilegal.

Materialul lemnos, în cantitate de 3,69 mc și în valoare de circa 1.200 de lei, a fost predată Cantonului Silvic de pe raza comunei Cacica.

În cauză s-a întocmit dosar penal, față de cei trei bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori” și ,,furt de arbori din fondul forestier” ce va fi soluționat procedural.

comments

comments