full screen background image

Amenzi de circulație mai mari, de la 1 iulie

amenda contraventionala     Amenzile pentru contravenţiile rutiere vor creşte, de la 1 iulie, pentru a doua oară în acest an.

De la 1 iulie, şoferii care încalcă prevederile Codului rutier vor trebui să scoată din buzunar chiar şi 2.100 de lei. Prima creştere din 2015 a cuantumului amenzilor a avut loc la 1 ianuarie.

Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, conform Codului rutier. Având în vedere că, de la 1 iulie, salariul minim va fi mărit de la 975 la 1.050 de lei, acest lucru va atrage automat şi creşterea amenzilor pentru contravenţiile rutiere. Aşadar, de la 1 iulie 2015, un punct-amendă va fi egal cu 105 lei, faţă de 97,5 lei, cât este în prezent.

De luna viitoare, cuantumul amenzilor rutiere va fi cuprins între 210 şi 2.100 de lei, în cazul persoanelor fizice.

comments

comments