full screen background image

Activităţi prilejuite de Ziua Internațională a Mediului, la Colegiul Tehnic Rădăuți

viva cafe radauti ctr     Ziua Internațională a Mediului se sărbatorește încă din 1972, în fiecare an pe data de 5 iunie.

Cu această ocazie, elevii Colegiului Tehnic din Rădăuți, îndrumați de un grup de profesori, printre care Mara Perța și Adrian Puiu, organizează, timp de două zile, o serie de acțiuni.

Vineri, se va desfășura o campanie de ecologizare a zonei Vadul Vlădichii, iar sâmbătă, un tur ciclist de agrement.

Amănunte despre aceste activităţi a oferit profesorul Adrian Puiu, de la Colegiul Tehnic, invitat în studioul Radio VIVA FM Rădăuţi.

Puiu: “De fapt, este vorba despre un proiect mult mai amplu intitulat “Întoarce-te la inocență”, sub motto-ul “Sănătatea nu este un dar, este o consecință”, și prin urmare, prin modul în care trăim și protejăm planeta pe care trăim putem beneficia de o sănătate adecvată. Proiectul este unul de amploare, care a început încă din lunile martie-aprilie, cu amenajarea parcului școlar din fața școlii. De asemenea, în Săptămâna altfel, dedicată activităților extrașcolare, a avut loc un atelier de gătit vegetarian, în care elevii au prezentat produse naturale, sub motto-ul “Gătește și manâncă sănătos”, iar pe parcursul acestei săptămâni s-a desfășurat o acțiune de reciclare, intitulată “Reciclează, Planeta îți va mulțumi”, prin care elevii colegiului au reciclat tot felul de produse care nu mai sunt folosibile, pentru a evita aruncarea lor în locuri în care ar afecta mediul natural, iar vineri și sâmbătă au loc încă două activități, una de ecologizare, intitulată “Curățenia Planetei – garanția sănătății tale”, care va consta într-o ecologizare a zonei de la Vadul Vladichii din lunca râului Sucevița, acțiune la care vor participa pe lângă elevii noștri, și alți invitați, elevi ai altor unități școlare, și cu această ocazie facem un apel și o invitație la adresa tuturor celor care sunt liberi și pot participa la această activitate, să dea o mână de ajutor, pentru a conștientiza de importanța păstrării mediului sănătos, iar sâmbătă va avea loc un tur ciclist de agrement, prin care încercăm să promovăm ideea că mișcarea face bine sănătății, intitulat “Natură, mișcare, sănătate, eu vara nu dorm, pedalez”.

La turul ciclist participa persoane de toate vârstele, cu condiția să aibă o bicicletă și să facă dovada că sunt apte și din punct de vedere medical.

Traseul propus are circa 9 km.

Se pleacă, la ora 10.30, de la Podul Vlădichii, spre Volovăț şi Burla, urmând să se sosească tot la Podul Vlădichii din Rădăuți.

În incinta Colegiului Tehnic din Rădăuți s-a amenajat un spațiu unde se colecteaza deșeuri din hârtie, din plastic, PET-uri, aparate electrocasnice scoase din uz.

Nu doar elevii pot să depună aceste obiecte și deșeuri, ci oricine dorește să facă acest lucru.

Banii obținuți din valorificarea lor (pentru că vorbim despre reciclare), vor fi folosiți pentru colegiu, pentru elevii care au dificultăți materiale.

Profesorul Mara Perța, de la Colegiului Tehnic, a vorbit despre acest subiect, în studioul Radio VIVA FM Rădăuţi

Perța: “În curtea colegiului am amenajat un loc special pentru colectare. Intenționăm ca, de acum înainte, cât va fi să fie, în acel loc, să adunăm tot ce este hârtie, tot ce este plastic, tot ce este PET, tot ce este aparat electrocasnic scos din folosință, în ideea că astfel să reușim să-i obișnuim pe copii cu ceea ce înseamnă comportament ecologic, ceea ce înseamnă respect pentru mediu, ceea ce înseamnă dragostea de natură, un alt mod de a fi, un alt mod de a trăi. În goana asta nebună, a nostră, după traiul de zi cu zi și după tot ce ne trebuie și după nevoile noastre imediate, uităm că de fapt nu noi suntem stăpânii Pământului, ci că Pământul este cel care ne hrănește, care ne ține, care ne ajută, și care, din când în când, se mai supără pe noi și ne mai trimite câte un cutremur, câte un tsunami, și ne atenționează că suntem datori să dăm mai departe ceea ce am primit, așa cum am primit, și nu altfel. Din păcate societatea și școala, pentru că suntem profesori, este mult prea aglomerată cu alte lucruri ca să mai poată să lucreze așa cum ar trebui la ceea ce înseamnă respect față de natură, față de viață, de ce nu? Pentru că respectând natura, ajutând-o să rămână verde, făcând în așa fel încât cerul să fie albastru, floarea să fie floare și apa să fie apă, ne ajutăm pe noi să trăim mai bine. Prinși în viața de zi cu zi, uităm ca acestea sunt mult mai importante decât poate un telefon performant, decât privitul unui film la televizor, spunem noi că este mult mai important să ieși din casă, să te bucuri de aerul curat atât cât este, de ceea ce vedem în fața noastră sau în jurul nostru verde, albastru și curat. Acest gen de acțiuni au tradiție la Colegiul Tehnic Rădăuţi, însă, de anul trecut, la inițiativa d-lui director, profesorul Gelu Țugulea, proiectul a luat această formă. Anul acesta suntem la a II-a ediție, sperăm că, dacă începutul a fost de bun augur, continuarea va fi la fel de bună și vom face lucrul acesta și la anul, și peste doi ani, și peste trei ani, cu drag și cu plăcere, spunem noi, pregătiți întotdeauna și deschiși pentru propuneri, pentru colaboratori, pentru parteneri”.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments