full screen background image

Pasaje suspendate pentru pietoni, în zona comercială din Lunca Sucevei

Bazar sv     În zona comercială Burdujeni ar putea fi înfiinţate treceri supraterane pentru pietoni.

Propunerea a fost avansată de viceprimarul Lucian Harşovschi, o iniţiativă legislativă în acest sens urmând a fi analizată în una din şedinţele următoare a Consiliului Local Suceava.

Harşovschi a spus că, în acea parte a Sucevei, atât afluxul de maşini, cât şi cel de pietoni este unul mare, condiţii în care amenajările în cauză sunt mai mult decât necesare.

Harşovschi: “Este vorba, din fericire, despre o zonă foarte aglomerată. De aceea, trebuie ca o nouă sistematizare să funcţioneze, astfel încât să mai reducem din blocaj, trecerile de pitoni normale putând fi anulate şi să amplasăm unele suspendate. Două locuri sunt binevenite pentru asemenea amenajări – la Centrul Comercial “Bazar” şi la Shopping City. Semafoarele sincronizate şi comandate de către pietoni nu sunt de natură să asigure o fluenţă corespunzătoare a circulaţiei auto şi a celei pietonale.

Propunerea lui Lucian Harşovschi a venit pe fondul analizării solicitării societăţii comerciale Ambro Suceava, fostul Combinat de Celuloză şi Hârtie (CPL), cu privire la aprobarea planului urbanistic zonal şi regulamentului de urbanism aferent unui centru comercial, care va fi ridicat pe un teren proprietate privată în suprafaţă de 7.727 de metri pătraţi, situat pe Calea Unirii, de către Lidl.

Potrivit cererii celor de la Ambro, construcţiile comerciale va avea doar parter, cu înălţimea maximă de 9 metri, căi de comunicaţie rutieră, amenajate urmând a fi inclusiv 112 locuri de parcare şi 340 de metri pătraţi de spaţii verzi.

comments

comments