full screen background image

Noi proiecte ale Uniunii Ucrainenilor din România

viva cafe radauti uur     Sâmbătă, 30 mai, în Suceava, la filiala Uniunii Ucrainenilor din România, a avut loc conferința de lansare a proiectului “Joc la nuntă-n Bucovina”, inițiat de Asociația Culturală Kozaciok din Bălcăuți.

Fiind un proiect care se adresează minorităților etnice din Bucovina, la eveniment au participat reprezentanți ai ucrainenilor(președintele UUR, filiala Suceava – Boreslaw Petrașuc, cadre didactice din Bălcăuți), polonezilor (Cazimir Longher, vicepreședinte al Uniunii Polonezilor din România), romilor (Sergiu Stoica și Gheorghe Nedea) și rușilor-lipoveni (Gheorghe Miftode). Românii au fost reprezentați de Mihai Teacă, membru în cadrul grupului Bilcuța din Bilca.

Au fost prezenți și Victor Rusu, de la Centrul Cultural Bucovina, Sorin Pohoață, de la ansamblul Arcanul, Manuela Silţer de la Intercoolt.

Despre Asociația Culturală Kozaciok a vorbit, în studioul VIVA FM Rădăuţi, Petru Ștefan Șoiman, instructorul ansamblului:

“Asociația Culturală Kozaciok a fost înființată în anul 2011, având ca scop promovarea valorilor culturale și susținerea tinerilor aparținând minorității ucrainene din România. Principale obiective ale asociației sunt: promovarea obiceiurilor, tradițiilor, culturii minorității ucrainene din România, atât în țară, cât și în străinătate; organizarea în România de concerte, spectacole, expoziții și alte acțiuni culturale cu artiști români și/sau artiști străini; realizarea de proiecte comune cu alte asociații din România și din străinătate; crearea și gestionarea unui Centru Cultural pentru Tineret, care să propună cursuri de muzică folk, dans, teatru și alte activități, în vederea cunoașterii și promovării patrimoniului cultural ucrainean (literatură, poezie, spiritualitate, artă etc.). Asociația Culturală Kozaciok este reprezentată pe scenă de Ansamblul Kozaciok.”

Profesorul Petru Șoiman de la Școala din Bălcăuți, coordonator al Ansamblului Kozaciok, membru al Comitetului Uniunii Ucrainenilor din România, a continuat:

“Noi ne-am înființat ca și asociație în anul 2011, dar activăm din 2009 atunci când am făcut primii mei pași pe partea aceasta de instructor și am mers în școală și am selectat copiii. După cum spuneam, în anul 2011 ne-am înființat, ideea aceasta a venit după ce mai mulți oameni cunoscători de folclor și cu experiență în domeniul acesta ne-au sugerat să ne înființăm ca și asociație, pentru că practic avem mai multe portițe la care putem bate atunci când avem nevoie de sprijin. Sprijinul ne este acordat de primărie și îi mulțumesc cu această ocazie domnului primar pentru că ne sprijină mereu. Asociația este structurată pe scheletul Ansamblului Kozaciok, și are ca scop principal promovarea valorilor culturale și totodata susținerea tinerilor artiști care aparțin de minoritatea ucraineană din România. Avem foarte multe activități pe care încercăm tot timpul să le bifăm, și aș enumera câteva dintre ele: promovarea obiceiurilor, tradițiilor și culturii minorității ucrainene din România atât în țară cât și în afara țării, pentru că am reușit acest lucru în anul 2013 să reprezentăm diaspora ucraineană la Festivalul Copiilor, al tinerilor dansatori din diaspora, unde am reprezentat bineînțeles România prin Ansamblul Kozaciok. Totodată, avem ca obiective organizarea de concerte, spectacole, expoziții, acțiuni culturale în România, în colaborare cu artiști români și străini. Un proiect important și care s-a și realizat a fost realizarea de proiecte comune cu alte asociații din România și din străinătate. Noi am reușit să câștigăm acest proiect din prima încercare. Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar chiar contează ca atunci când ceri ceva să se și realizeze. Ne dorim să creem pe viitor un Centru Cultural pentru Tineret, care să propună cursuri de muzică folk, de teatru, de alte activități, pentru a cunoaște și a promova mai bine patrimoniul cultural ucrainean prezent în comunitatea ucrainenilor din Bălcăuți”.

Proiectul “Joc la nuntă-n Bucovina” își propune să contribuie la atingerea obiectivului referitor la promovarea vizibilității și cunoașterii expresiilor culturale ale grupurilor etnice prin activitățile pe care le propune: organizarea spectacolului “Joc la nuntă-n Bucovina”, în care vor fi prezentate obiceiurile și tradițiile de nuntă specifice minorităților etnice din județul Suceava (ucraineni, romi, polonezi, ruși-lipoveni), dar și ale românilor (care reprezintă minoritatea din comuna Bălcăuți, locația de proveniență a inițiatorului proiectului și locația propusă pentru organizarea evenimentului) și organizarea unei expoziții foto cu cele mai reușite fotografii realizate în timpul spectacolului, care vor pune cel mai bine în valoare elementele de unicitate a fiecărui ansamblu participant la spectacol.

Toți cei interesați de tradiții și multiculturalism sunt așteptați la Bălcăuți, la finalul lunii iunie, când va avea loc spectacolul “Joc la nuntă-n Bucovina” care constă în prezentarea unuia dintre momentele importante ale existenței umane – nunta – și ale obiceiurilor ce se conturează în cadrul acestui ritual în zona Bucovinei, în comunitățile de români, ucraineni, romi, polonezi, ruși-lipoveni.

Profesor Lăcrămioara Grigorciuc, președinte al Organizației Uniunii Ucrainenilor din România, a spus mai multe despre un alt proiect în derulare, “Nici un copil în lacrimi”: “Sprijinul financiar, adică toate materialele pe care le folosim în cadrul acestei activități, precum și cadourile de la finalul manifestării, sunt finanțate de către Uniunea Ucrainenilor din România. Activitatea se adresează doar copiilor ucraineni, și “Nici un copil în lacrimi” are o legătură foarte strânsă cu evenimentele tragice care se petrec acum în Ucraina și se vrea a fi o solie de pace pentru cei care pot decide ca în Ucraina să nu mai moară copii nevinovați, să nu mai moară părinții acestor copii. Au fost și proiecte de strângere de fonduri la nivelul Uniunii. Uniunea din Satu Mare a lansat un proiect prin Crucea Roșie și am contribuit la toate aceste lucruri. Acesta a fost mai mult un gest simbolic, pentru că copiii nu pot fi implicați în gesturi de decizie. Copiii au făcut desene pe care anul acesta domnul Borislaw Petrașuc a spus ca le va pune într-o expoziție care poate că va ajunge și in Ucraina. Acțiunea s-s desfășurat pe trei secțiuni, a fost implicată Primăria Suceava și Centrul Cultural Bucovina, de asemenea Clubul de șah Ariadna.”

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments