full screen background image

Senatul decide marți soarta lui Dan Şova

dan sova     Plenul Senatului decide astăzi soarta lui Dan Şova. Mai întâi, Comisia Juridică va decide asupra reluării votului în privinţa cererii DNA de arestare a lui Şova.

Votul dat de comisie săptămâna trecută a fost declarat neregulamentar de Biroul Permanent al Senatului, din cauza lipsei de cvorum.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat săptămâna trecută,  că, în situaţia în care Comisia juridică nu va lua o decizie, plenul Senatului urmează să-şi spună ultimul cuvânt.

Scandalul în cazul Şova a început pe 25 martie, când senatorul a scăpat de arestarea cerută de DNA, în baza unui vot controversat. Au fost 79 de voturi pentru şi 67 împotrivă. Deşi arestarea lui Şova a fost votată favorabil de majoritatea senatorilor prezenţi, rezultatul a fost considerat împotriva arestării, pentru că nu s-a întrunit o majoritate calificată, adică jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.
Potrivit Constituţiei, cererile de arestare sunt încuviinţare cu jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenţi, însă regulamentul Senatului prevedea la acea dată o majoritate a senatorilor în funcţie.
Ulterior, regulamentul a fost schimbat, însă tot lipsea o hotărâre scrisă de respingere a reţinerii şi arestării lui Şova.

Curtea Constituţională a decis, pe 8 aprilie, că Senatul este obligat să redacteze hotărârea, să o comunice autorităţilor competente şi să o publice în Monitorul Oficial.

comments

comments