Consilierii locali din Fălticeni trebuie să găsească fondurile necesare mutării maternității în corpul de clădire al Colegiului “Vasile Lovinescu”.
Spațiul actual a fost retrocedat Fundației “Caritatea” București, care intenționează să vândă terenul pentru construcția unui hipermarket.
Primarul Cătălin Coman a prezentat legislativului varianta vânzării unei suprafețe în apropierea maternității, teren care nu are importanță utilitară pentru oraș.
Coman: “Până la următoarea şedinţă ordinară de Consiliu Local, putem avea şedinţe de comisii, şedinţe extraordinare, şedinţe de lucru, în care să discutăm şi să venim cu idei concrete privind această situaţie, tratând-o unitar – de la proprietar, până la eventualul beneficiar. Urmează să ne reunim, de câte ori este nevoie, pentru a găsi o rezolvare legală a acestei situaţii.”
Maternitatea din Fălticeni trebuie mutată într-o unitate de învățământ deoarece ridicarea noului spital – începută în urmă cu două decenii – nu a fost încă finalizată.