full screen background image

“Zilele și Nopțile Studențești – USV”, la final

znst 15 3     Cea de-a V-a ediție a proiectului “Zilele și Nopțile Studențești – USV”, organizată de Asociația Studenților din Universitatea Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Suceava, se apropie de final.

Acesta a fost cel mai mare proiect desfășurat în campusul universitar sucevean și a avut ca scop implicarea tuturor participanților într-o serie de activități recreative, oferindu-le ocazia de a experimenta viața studențească la un alt nivel.

Studenții din Universitate, dar și elevii care au participat, s-au bucurat pe parcursul a trei săptămâni, de o gamă variată de evenimente, încadrate în cele cinci departamente stabilite de organizatori: Cultural – Educațional, Sănătate și Mediu, Sportiv, Treasure Hunt și Divertisment, la care se adaugă manifestările științifice organizate în cadrul facultăților.

Printre organizatori s-au numărat și următoarele organizații studențești: AIESEC Suceava, Asociația Tinerilor Istorici și Diplomați (ATID), Grupul de Inițiativă a Românilor din Basarabia (GIRB), Asociația Studențească FI®ESC, Asociația Studenților Creștini – Ortodocși (ASCOR), Asociația Eco-Bucovina, Asociația Studenților Implicați în Dezvoltarea Carierei (AStID), OSCER Suceava și European Law Student’s Association (ELSA).

Iată programul ultimelor două zile:

Vineri, 29 mai 2015

09 – 17: Cafea în versuri – cafeaua și ceaiul se plătesc în versuri (Book Cafe)

09 – 18: Workshops LEARNING FOR LIFE, (Facultatea de Științe ale Educației)

12 – 14: Workshop Lyrische Zeitreise – (partea a II-a); Invitat Wolfgang Kandler (Austria), Festivalul LECTORA (Book Cafe și Galerie Corp A)

12 – 14: Lansare de carte: Harald și Luna Verde de Nora Iuga (Aula, Corp E)

Sâmbătă, 30 mai 2015

09 – 14: Sesiunea națională de comunicări științifice studențești pe teme de silvicultură și protecția mediului (Centrul de educație continuă USV, Vatra-Dornei)

09 – 14: Workshop susținut de absolvenți FIA – Valorificarea Materialelor Vegetale și a Deșeurilor din Industria Alimentară pentru Bioeconomie Sustenabilă (Aula Corp E)

10 – 16: Atelier de lucru studențesc privind oportunitățile de dezvoltare a proiectelor studenţeşti şi participarea la competiţiile de finanțare a acestora (Cabana USV, Șipoțel)

La USV urmează, între 2-4 iunie, Festivalul Internațional Indisciplinarități: Metisaje și  decalaje artistice în Balcani.

comments

comments