Bun găsit, dragilor!
Mă gândeam să încep, astăzi, ziua cu un gând optimist. Și mi-a venit în minte cel legat de mărirea alocațiilor celor mici. Cum bine știți, alocațiile se vor dubla în scurt timp, grație votului exprimat în Camera Deputaților. Asta dacă domnul președinte Iohannis se va întoarce în timp util, cum a declarat. Pentru că este plecat pe alte meleaguri în această perioadă. Se pare că discuția cu premierul nu l-a făcut să respingă decizia deputaților. Drept urmare, pe 1 iunie, dacă aeronava prezidențială va ateriza la timp, vom avea certitudinea dublării alocațiilor.
Nimic rău în această decizie. Chiar dacă cei cârcotași ar putea spune că tot nu ajung banii. E drept și asta căci, suma e insuficientă pentru mulțimea de lucruri necesare celor 3,7 milioane de copii. Dar ne consolăm, ca de obicei, cum îi stă bine românului cu vorba… “Las că-i bine și așa. Măcar nu îți ia banii, ci ți-i dă!…”
Pe de altă parte, într-o țară bogată ca a noastră, dar cu atât de mulți oameni săraci, mă întreb de unde se va reuși asigurarea fondurilor necesare acestei dublări. Îmi amintesc de mărirea salariilor profesorilor… Aplaudată de mai toată lumea. Și care a dat speranțe acestora că își pot permite rate pentru a-și achiziționa lucruri pe care nu și le-au putut permite până la acel moment. Lucruri de bun simț, de altfel. Doar că salariile au scăzut brusc, iar ratele au rămas la fel de mari. Iar unii n-au reușit nici acum să-și revină din șoc.
Sunt convinsă, însă că mărirea alocațiilor, nu va avea același efect. Căci, despre rate pentru ghiozdane, caiete și cărți, sau alte lucruri necesare într-un sistem de învățământ ce este obligatoriu și gratuit, n-am prea auzit. În schimb, pot anticipa eventuala reacție în cazul în care banii se vor lua și nu se vor da, după o vreme, dacă bugetul pe anul viitor nu va fi suficient.
Ei, dar dacă mă gândesc mai bine, românul este obișnuit cu vremea schimbătoare, cu un sistem de educație schimbător, cu un legislativ ce e la fel de schimbător. Și știe să trăiască bucuria clipei la maxim. Așa că, deocamdată, e rost de bucurie. Căci, se dorește să se dea și nu să se ia. Atât cât va ține sacul cu banii bugetului.
Închei, deci, optimist în privința alocațiilor, chiar dacă nu și a mentalității noastre, ce pare de neclintit. Ne bucurăm pentru ziua de azi, de fiecare dată când primim, fără să mai conteze prea mult ce ne aduce ziua de mâine, chiar dacă ni se ia. O zi cu optimism vă doresc! Și nu uitați să consumați și educație!
