full screen background image

Viceprimarul municipiului Fălticeni, Constantin Bulaicon: “Până cel târziu în luna august, lucrările la Strada Sucevei vor fi terminate”

Fata in Fata bulaicon 2     Viceprimarul municipiului Fălticeni, Constantin Bulaicon, a anunţat că, până cel târziu la mijlocul lunii august, lucrările de pe strada Sucevei din localitate vor fi terminate.

Invitat în emisiunea “Faţă în faţă”, realizată, marţi, la Radio VIVA FM Fălticeni, Bulaicon a vorbit despre stadiul lucărilor la respectiva arteră de circulaţie.

Bulaicon: “Vreau, pe această cale, să sigur cetăţenii municipiului Fălticeni, că, până cel târziu în luna august, toate lucrările vor fi terminate. Ca să justific, voi exemplifica. Partea dreaptă este bordurată şi pavelată. De luni, au început măsurătorile şi se trece la bordurare pe partea stângă. Mă refer la sensul de mers spre coborâre. Pe mijloc, scuarul, asta însemnând introducerea reţelei electrice. Se merge pe tronsoane de câte 40 de metri liniari, după care se va reveni şi se vor implanta stâlpii. Se va face bordurarea scuarului. În momentul în care vor fi terminate şi partea stângă şi cea dreaptă şi scuarul, se va trece la asfaltare. Asfaltarea va dura în jur de 3 săptămâni, maxim o lună. Deci, previzionăm ca, cel târziu la mijlocul lunii august – asta ca să îmi iau o marjă de siguranţă, pentru că nu ştii niciodată cum va fi vremea -, să terminăm.”

Există voință, bani şi forţă de muncă necesară pentru finalizarea, în luna august, a lucrărilor pe strada Sucevei din Fălticeni, a mai spus viceprimarul Bulaicon, care a promis că se va termina, în sfârşit, cu această pată de pe obrazul oraşului.

Bulaicon: “Sperăm să scăpăm definitiv de coşmarul numit strada Sucevei, de care se ştie în toată ţara. Chiar am fost plecat, săptămâna trecută, şi am fost întrebat de oameni din Constanţa, din Brăila, din Cluj: “Măi, oameni buni, aveţi acolo o stradă, ce-i cu ea?” Acum, să reluăm discuţiile şi să aruncăm vina de la unii la alţii, nu are niciun rost. Important este că sunt banii necesari, este voinţa necesară, este forţa de muncă necesară, şi vom termina cu această pată pe obrazul oraşului.”

Lucrările pe strada Sucevei sunt executate de “Transporturi Auto Botoşani”, valoarea contractului fiind de 3,87 milioane de lei.

Lucrările presupun intervenţii constând în: consolidarea infrastructurii rutiere existente, refacerea sistemului rutier pe traseul lucrărilor de apă şi canalizare, amenajarea unui scuar axial longitudinal, realizarea trotuarelor cu pavele autoblocante, montarea bordurilor la trotuare şi la noul scuar, îmbrăcăminte rutieră nouă, amenajarea a două sensuri giratorii la intersecţia dintre strada Sucevei şi strada Nicolae Bălcescu, respectiv la intercecţia dintre strada Sucevei şi varianta veche a DN2 spre Rotopăneşti, realizarea semnalizării orizontale (marcaje rutiere) şi semnalizării verticale (indicatoare rutiere).

Pe strada Sucevei va fi realizat şi un nou sistem de iluminat public, amplasat pe scuarul axial longitudinal.

Viceprimarul Constantin Bulaicon a mai anunţat că, pe strada 13 Decembrie, din municipiul Fălticeni, continuă lucările la reţele de canalizare şi de apă potabilă.

Bulaicon, a declarat, în emisiunea “Faţă în faţă”, că au fost întâmpinate probleme din cauza faptului că multe conducte şi cabluri electrice treceau prin zonă fără a fi semnalizate, astfel că lucrările au dus, uneori, la deteriorarea acestora.

Bulaicon: “Acum două săptămâni, strada 13 Decembrie a intrat în lucrări de canalizare şi la reţeaua de apă potabilă. Conform programării, se lucrează pe 3 tronsoane. Pe tronsonul Dimitrie Leonida – Stadionul Sportiv, lucrarea este deja încheiată, în sensul că s-au implementat reţelele. Acum, suntem aproape de terminarea celui de-al doilea tronson, Stadionul Sportiv – Dogari, urmând apoi Dogari – strada Uniri, până la blocul turn. Din păcate, au apărut probleme, în sensul că multe conducte şi reţele electrice nu erau semnalizate, dar treceau prin această zonă. De aceea, în momentul când se săpa, se dădea de ele şi, astfel, unele au fost rupte, a trebuit să se revină şi să fie reparate. Astfel, lucrările au trenat. Dar, eu văd acolo o echipă de oameni determinaţi, din Satu Mare, dotaţi cu tot ceea ce e necesar – oameni şi utilaje. Şi, totuşi, nu suntem în termen. Acum, de exemplu, se lucrează pe un tronson unde trebuie săpat manual, lucru care iar va îngreuna lucrările. Dar, eu sunt sigur că treaba se va termina într-un mod pozitiv.”

comments

comments