full screen background image

Guvernul va interzice temporar exporturile de masă lemnoasă

schweighofer radauti     Guvernul intenţionează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care a fost însă blocat în discuţii la Ministerul Justiţiei, a anunţat, miercuri, premierul Victor Ponta.

În ședința de miercuri a Guvernului, Victor Ponta a cerut reprezentanţilor Ministerului Justiţiei să găsească o soluţie juridică până săptămâna viitoare, avertizându-i că, în caz contrar, îşi pot găsi de lucru „în altă parte”, relatează Mediafax.

Decizia Guvernului vine în contextul disputelor pe marginea Codului silvic și a protestelor care au avut loc în weekend în mai multe orașe din țară pe tema defrișărilor.

Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD, a fost retrimis la examinare Parlamentului de către președintele Klaus Iohannis. Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, forul decizional, au respins însă, marți, cererea de reexaminare a legii, după ce Senatul o adoptase în aceeaşi formă.

La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

comments

comments