full screen background image

Preşedintele UNPR Suceava, Cătălina Vartic: “Dacă, în 2010, UNPR nu se înfiinţa şi nu reuşea să ţină acest echilibru, e foarte probabil că am fi ajuns ca şi Ucraina sau Grecia”

Fata in Fata vartic     La începutul acestei luni, Uniunea Naţională pentru Progresul României – UNPR a sărbătorit 5 ani de la înfiinţare.

Evenimentul a fost marcat la Bucureşti, unde a fost prezentă şi o delegaţie a filialei suceve a partidului, formată din 40 de persoane.

Invitată în emisiunea “Faţă în faţă”, realizată, joi, la Radio VIVA FM, preşedintele UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a prezentat mai multe amănunte despre manifestare.

Vartic: “Pe 1 mai, am sărbătorit 5 ani de UNPR, inclusiv la Suceava. Am avut o acţiune foarte mare la Bucureşti, unde a fost prezent şi UNPR Suceava, cu vreo 40 de persoane. A fost, zic eu, un eveniment reuşit, care ne-a dat încredere că ultimii 5 ani au meritat, că poate să fie mai bine şi că e ok că UNPR a existat în aceşti ultimi 5 ani. Un astfel de partid e necesar. La un moment dat, UDMR era unul din partidele folosite tot timpul pentru majorităţi. UNPR a apărut şi ca o alternativă la acest fel de a face majorităţi politice. Era, cred, nevoie şi de un partid românesc pentru aceste majorităţi.”

În cadrul întâlnirii de la Bucureşti, preşedintele la nivel naţional al UNPR, Gabriel Oprea, a stabilit un target de un milion de membri pentru partid, până la sfârşitul anului 2016.

Vartic: “La Suceava, ar trebui să avem în jur de 20.000 de membri de partid. Niciun partid din România nu are în momentul de faţă un milion de membri, deci am fi, de departe, cel mai tare partid. Pe de altă parte, UNPR este al treilea partid politic parlamentar, în ceea ce priveşte numărul de parlamentari. E greu de cuantificat care ar fi scorul nostru electoral, din moment ce UNPR nu a participat singur la alegerile generale din 2012. Deci, nu putem spune exact ce procent are UNPR. Singurul procent care este strict al nostru este cel de alegerile locale din 2012. La nici doi ani de la înfiinţarea partidului, acel 3% pe care l-a avut UNPR la nivel de Suceava, şi undeva la 5% la nivel naţional, zic eu că a fost un scor bun.”

Cătălina Vartic a vorbit şi despre rolul pe care partidul din care face parte l-a avut în asigurarea stabilităţii la nivel guvernamental.

Vartic: “Au fost foarte multe întrebări, dacă UNPR face bine ceea ce face, fiind întotdeauna la guvernare. Am fost alături de PDL, acum suntem alături de PSD. O să vă spun un singur lucru: dacă, în 2010, UNPR nu se înfiinţa şi nu reuşea să ţină acest echilibru, şi cu cei de la PDL, şi cu cei de la PSD, e foarte probabil că am fi ajuns ca şi Ucraina sau Grecia. Şi din perspectivă economică, şi din perspectivă socială. Faptul că a existat stabilitate la nivel guvernamental a însemnat foarte mult pentru România. Faptul că, în momentul de faţă, s-a depăşit criza economică şi discutăm de o posibilitate de a avea, la sfârşitul anului, o creştere economică de 4-5%, e un lucru foarte bun. Şi acest lucru se datorează, într-o mai mică sau mai mare măsură, UNPR, care a reuşit să ţină acest echilibru. Nu am avut pretenţia că noi suntem cei care avem soluţii la toate problemele. Nu am avut pretenţia că doctrina UNPR este cea care salvează tot. Am avut pretenţia că am înţeles rolul unui partid politic. Până la urmă, un partid politic se înfiinţează pentru a face bine unui număr cât mai mare de oameni. Şi UNPR a reuşit să creeze, prin dialog şi prin lucuri pozitive, o variantă de a forma un guvern stabil, care să ofere României posibilitatea de a se dezvolta economic. Pe omul simplu, asta îl interesează.”

comments

comments